A avut o avere estimată la zeci de milioane de euro, mașini de lux, dar și multe proprietăți. Din nefericire, viața nu a fost tocmai bună cu el. După ce a ajuns la sapă de lemn, Irinel Columbeanu, căci despre el este vorba, s-a internat într-un azi de bătrâni. Acum, fostul milionar de la Izvorani are în plan o nouă afacere.
Atât din punct de vedere medical, cât și financiar, fostului milionar nu o duce foarte bine. Cu toate acestea, Irinel Columbeanu nu este demoralizat deloc. După ce a pierdut toată averea, fostul om de afaceri și-a pierdut și unicul copil. Irina s-a mutat în Statele Unite ale Americii, acolo unde mama ei locuiește.
Irinel și-a vizitat o dată fiica, atunci la cunoscut și pe Mr. Pink, actualul partener al Monicăi Gabor. După cum povestește chiar Columbeanu, între ei nu au existat tensiuni. Ba chiar mai mult de atât, atunci când s-au văzut în America, Irinel a acceptat și bani de la iubitul fostei sale soții.
”L-am cunoscut pe Mr. Pink, e foarte ok, Monica a avut mare noroc, a ajuns pe mâini bune. Îl cunosc destul de bine şi pe el, şi pe fiul lui, un băiat foarte simpatic şi plin de optimism, cum tind să cred că sunt şi eu. Când am vizitat-o pe fiica mea, am ieşit împreună şi cu Monica, şi cu Mr. Pink, şi cu Irina la diverse restaurante.
Am şi fost ajutat financiar de Mr Pink, a ţinut să fie prezent înainte să mă întorc în România, să-mi transmită acest ajutor financiar prin intermediul Irinei. Pe mine m-a mişcat acest gest, probabil a fost felul lui de a aprecia faptul că i-am ascultat sfatul pentru că el m-a certat când am fost în SUA că nu vreau să o las pe Irina să îşi continue viaţa acolo unde se află mama ei. Lucru pe care, până la urmă, l-am acceptat”, a declarat Irinel Columbeanu, potrivit romaniatv.net.
Deși are o pensie destul de mică, fostul milionar n-o încasează nici pe aceasta (are poprire). Până acum, prieteni l-au ajutat financiar, pentru că el nu avea bani să achite serviciile centrului de seniori. Ei bine, în ultima vreme, Irinel Columbeanu se gândește la o nouă afacere. Iată ce vrea să facă fostul milionar de la Izvorani.
”Sper să reușesc să găsesc o afacere care să mă scoată din situația asta. Am scris și o carte și am crezut că o să-mi rezolv necesitățile financiare, dar nu a fost să fie așa. Poate dacă am ambiția asta să mai scriu o carte în care să vorbesc despre lucrurile de aici, din această instituție, și sper să beneficiez de bunăvoința celor care au publicat primele mele cărți… Eu m-am gândit la o altă variantă, i-am propus Irinei să scrie următoarele volume și să facă acest lucru în limba chineză”, a spus Irinel Columbeanu.