FCSB traversează o perioadă în care e profund afectată de problemele de la nivelul lotului. Toni Petrea și staff-ul său au mai primit o lovitură în urma căreia vor avea de suferit cu toții. Este al doilea jucător operat în doar două zile. Totul despre fotbalistul care a devenit victima accidentărilor.
Adrian Șut, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al lui FCSB, a fost supus unei intervenții chirurgicale în Italia. Tânărul s-a accidentat la meciul dintre FCSB și CFR Cluj, scor 1-1, partidă în care a fost introdus în minutul 36, în locul lui George Miron. Adrian Șut a acuzat probleme la ligamentele genunchiului stâng și ar putea absenta vreme de câteva luni de pe terenul de fotbal. Înaintea meciului cu CFR Cluj, mijlocașul lui FCSB a acuzat dureri la genunchi și a făcut inflitrații, motiv pentru care a fost lăsat pe banca de rezerve, însă acesta a fost nevoit să îl înlocuiască pe George Miron, care a ieșit accidentat în urma unui contact cu Billel Omrani.
În urma celor întâmplate, patronul Gigi Becali FCSB l-a trimis pe Adrian Șut în Italia. Asta, pentru a primi îngrijiri la aceeași clinică la care s-a operat și Ionuț Panțîru, fundașul stânga în vârstă de 25 de ani al roș-albaștrilor, care a suferit o accidentare la genunchi, după o ciocnire chiar cu fostul jucător de la Academica Clinceni.
Ionuț Panțîru a avut și el nevoie de o intervenție chirurgicală. Totul, după ce a suferit o gravă accidentare în timpul partidei cu Sepsi, scor 1-2. Favoritul lui Gigi Becali a fost lovit chiar de un coechipier în timpul meciului cu ardelenii. Adrian Șut a intrat prin alunecare pentru a-l deposeda pe Cătălin Golofca, însă l-a lovit în genunchi pe coechipierul Ionuț Panțîru. Acesta n-a mai rezistat în teren decât 13 minute, fiind înlocuit de antrenorul Toni Petrea cu Risto Radunovic. Ulterior, Panțîru a fost surprins cu pungi de gheață puse pe zona afectată de accidentare. El se adaugă altor jucători indisponibili din cauze medicale din lotul roș-albaștrilor. După ce ”s-a rupt”, fundaşul stânga al FCSB-ului a fost înlocuit cu Radunovic.
Din fericire, ambele două operații au decurs cu bine. Problema este că FCSB va fi nevoită să joace fără cei doi fotbaliști în următoarea perioadă. Cadrele medicale care îl supraveghează îndeaproape pe Ionuţ Panţîru sunt de părere că perioada de recuperare va fi de cel puțin patru luni. Verdictual a fost dat după ce echipa medicală a refăcut cartilagiul favoritului lui Gigi Becali.
În ceea ce-l privește pe Adrian Șut, acesta pare că se simte destul de bine după operație. Fotbalistul a și postat o poză pe Instagram, după operație, pentru a le mulțumi celor care i-au fost alături în toată această perioadă.
Mulțumesc Villa Stuart pentru operația realizată cu succes și celor din cadrul clubului FCSB pentru sprijinul acordat în această perioadă dificilă și pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în această perioadă!”, a scris Adrian Șut, pe contul său de Instagram.