Adi Mutu are grave probleme la Neftchi Baku. A pierdut derby-ul cu Qarabag cu 1-2, iar unii jucători nu au randamentul așteptat de „Briliant”. Printre cei cu evoluții nesatisfăcătoare se numără Mark Tamas, adus de la Sepsi, pentru 150.000 de euro.
Mark Tamas a fost om de bază la Neftchi Baku până în noiembrie, când a făcut cuplu în defensivă cu Yuri Matias (ex-CFR Cluj), un alt jucător cumpărat de azeri din Liga 1. La patru dintre ultimele cinci jocuri de campionat, stoperul maghiar a fost rezervă neutilizată.
16 meciuri a jucat Mark Tamas la Neftchi Baku în acest sezon. Videoton, Puskas Akademia, Diosgyor, Slask Wroclaw și Sepsi OSK sunt echipele la care a mai jucat maghiarul înainte de transferul în Azerbaidjan.
Șefii clubului azer iau în calcul despărțirea de anumiți jucători, dar și demiterea fostului antrenor din Giulești.
Dezvăluirea privind demiterea lui Adrian Mutu a făcut-o jurnalistul Elchin Jafarov, pentru Sport Info. Iată declarația gazetarului:
„Am primit un mesaj, iar potrivit informațiilor private pe care le dețin, conducerea clubului vrea să-l demită pe român cât mai curând posibil. Se pare că vor lua o decizie în acest sens la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare”, a declarat Elchin Jafarov.
După 17 etape, Nefchi Baku este pe locul 5 în campionat, cu 25 de puncte, după Qarabag (38 pct.), Zira FC (29 pct.), Araz-Nakhchivan (26 pct.) și FK Sabail (26 pct.). Cu Mutu pe bancă, Nefchi, echipă cu pretenții la titlu, a înregistrat șapte victorii, patru egaluri și șase înfrângeri.