Adrian Mutu a fost prezentat oficial la CFR Cluj, la doar câteva ore după ce clubul a anunțat divorțul de Andrea Mandorlini. Noul antrenor al echipei a fost filmat în mai multe ipostaze, iar în timp ce își spune discursul își arată ceasul, își aranjează hainele, iar la final își pune și fularul. Postarea i-a atras rapid pe fanii formației ardelene.
Neluțu Varga și-a văzut în sfârșit visul împlinit și l-a adus pe Adrian Mutu la CFR Cluj. Noul antrenor a fost prezentat oficial la doar câteva ore după ce clubul a anunțat despărțirea de Andrea Mandorlini. Italianul a fost de mai multe ori la un pas de demitere, dar a fost salvat de patronul echipei și chiar de jucători. Înfrângerea cu FC Botoșani, din primul meci din acest an i-a fost fatală.
Adrian Mutu a semnat contractul cu CFR Cluj și va câștiga 25.000 de euro pe lună, aproape dublu față de Rapid. Briliantul a fost anunțat și are parte și de un filmuleț spectaculos în care le-a transmis fanilor ce planuri are.
„Am început un nou capitol, o nouă poveste, în care devotamentul și determinarea sunt elemente de bază. A venit momentul să-mi folosesc cunoștințele acumulate atât ca jucător, cât și ca tehnician în slujba celei mai titrate echipe din România din ultimii ani. Sunt mândru și onorat că fac parte din această familie. De astăzi, Gruia îmi va deveni acasă”, spune Adrian Mutu, în filmul de prezentare.
Adrian Mutu are o misiune foarte grea la CFR Cluj. Patronul clubului își propune titlul an de an, dar sezonul acesta echipa se află pe locul doi la 11 puncte de liderul FCSB. „Briliantul” este singurul antrenor din „era Varga” al cărui obiectiv trecut în contract nu este primul loc.
Adrian Mutu are un CV impresionant ca jucător, dar ca antrenor nu are rezultate. A trecut pe la FC Voluntari, Al Wahda U23, România U21, FCU Craiova, Rapid și Neftchi Baku, club care l-a dat afară în finalul lunii decembrie. Nu are în palmares niciun trofeu.