Adrian Mutu, la un pas să fie dat afară de la Neftchi Baku. „Chiar am primit un mesaj”. Șefii sunt furioși din cauza rezultatelor slabe
Lui Adi Mutu nu-i merge prea bine în Azerbaijan, la Nefchi Baku. Șefii clubului azer iau în calcul demiterea fostului antrenor din Giulești.
Dezvăluirea privind demiterea lui Adrian Mutu a făcut-o jurnalistul Elchin Jafarov, pentru Sport Info. Iată declarația gazetarului:
„Am primit un mesaj, iar potrivit informațiilor private pe care le dețin, conducerea clubului vrea să-l demită pe român cât mai curând posibil. Se pare că vor lua o decizie în acest sens la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare”, a declarat Elchin Jafarov.
Percurs modest pentru Nefchi Baku în campionat, cu Adi Mutu pe bancă
După 17 etape, Nefchi Baku este pe locul 5 în campionat, cu 25 de puncte, după Qarabag (38 pct.), Zira FC (29 pct.), Araz-Nakhchivan (26 pct.) și FK Sabail (26 pct.). Cu Mutu pe bancă, Nefchi, echipă cu pretenții la titlu, a înregistrat șapte victorii, patru egaluri și șase înfrângeri.
Antrenorul român s-a instalat pe banca tehnică a azerilor din iulie 2023 și mai are contract cu Nefchi până la finalul sezonului care se va încheia în 2025. În lotul „Briliantului” se află Yuri Matias (28 de ani), fost jucător la CFR Cluj, al doilea cel mai valoros jucător din lot, cotat la 1,8 milioane de euro, după Andre Shinyashiki (26 de ani), evaluat la 3 milioane de euro.
Nefchi Baku, un club cu pretenții la titlu
Nefchi are în vitrină nouă titluri de campioană a Azerbaijanului: 2021, 2013, 2012, 2011, 2005, 2004, 1997, 1996, 1992. De asemenea, a și câștigat Cupa de șase ori, în 2014, 2013, 2004, 1999, 1996 și 1995.
În ultimii ani, în campionat, Nefchi Baku a terminat pe locurile 3, 2, 1, 2, 2, 3.
De-a lungul timpului, Mutu a antrenat FC Voluntari, Washda Reserve, România U21, FCU Craiova, Rapid București. „Briliantul” a plecat de la Rapid cu o săptămână înainte de începerea campionatului curent. Astfel, „vișiniii” l-au adus pe Cristiano Bergodi.