FCU Craiova a încheiat anul 2023 cu o victorie impresionantă, 2-0 împotriva echipei Petrolul.
Meciul a fost unul viu disputat, cu ocazii mari de ambele părți, dar în cele din urmă, echipa lui Adrian Mititelu a reușit să se impună.
După meci, Adrian Mititelu a vorbit despre intensitatea cu care a trăit jocul. „O seară foarte tensionată și foarte emoționantă. Un meci viu disputat. Niște sentimente de emoție și de teamă cum rar m-au încercat”, a declarat Mititelu.
Echipa FCU Craiova a demonstrat că poate fi lider pe teren. „Azi am fost și noi vioara întâi. Au avut și ei ocazii mari, dar victoria noastră e meritată. Astăzi am fost mai buni decât ei. Chiar dacă au jucători buni, FCU a câștigat pe drept”, a adăugat Mititelu.
Mititelu a avut și un mesaj pentru Florin Pîrvu, care a afirmat că a „controlat” partida cu Rapid din tur, victoria 2-0. „Să ne aducem aminte cum a câștigat Petrolul în Giulești. Cu norocul de pe lume. Că am văzut că a zis că a controlat meciul. Domnule Pîrvu, nu ai controlat nimic! Ai avut câteva ocazii”, a spus Mititelu.
Florin Pîrvu, antrenorul celor de la Petrolul Ploiești, a subliniat că formația sa a controlat jocul chiar dacă a primit două goluri. Tehnicianul a mai adăugat că nu își dă seama unde este problema elevilor săi de nu reușesc să marcheze din situații promițătoare.
”Gurău merită să fie portarul echipei naționale. A fost senzațional. Ocazii foarte mari. Am controlat meciul. Știam că putem să îi prindem. Suntem dezamăgiți. Nu am ce să le reproșez. Ca joc, am interpretat bine situațiile. Nu știu ce să fie. Nu reușim să înscriem din situații nu clare, foarte clare.
Ne-a lipsit golul. După meciul cu Rapid am spus același lucru. Suntem dezamăgiți. Urmează o scurtă vacanță, iar în cantonament trebuie să muncim mai mult. Urmează un an în care se joacă orice.
Am dus foarte bine jocul. Nu am avut probleme. A fost o nesincronizare în apărare și Achim a reușit să marcheze. Nu au avut ocazii așa mari. A fost un meci deschis în care am venit să jucăm fotbal. Sunt ratări mari. E incredibil.
E a doua situație. Dacă ne aducem aminte de meciul cu Voluntari. După eliminarea lui Garutti, aceeași situație. Sper să rămână un portar echilibrat. Vom avea o întâlnire zilele viitoare și vom stabili ce vom face. Cu siguranță vor fi schimbări. Trebuie să ridicăm nivelul pe zona defensivă.”, a spus Florin Pîrvu, la interviul de la finalul meciului.
FCU Craiova a încheiat anul 2023 cu o serie impresionantă de patru victorii la rând, cu FCSB în Cupă și cu FC Botoșani, Voluntari și Petrolul în campionat. Echipa lui Adrian Mititelu ocupă locul nouă în SuperLigă, cu 27 de puncte, două sub ”U” Cluj și Sepsi, ocupantele ultimelor două poziții de play-off, care au, însă, câte un meci mai puțin disputat.