Adrian Mititelu, război total cu Mihai Rotaru: ”Detonez bombele. Am dovezi, am acte. O să-l vedeți la Parchet”

18 07. 2023, 19:46
Adrian Mititelu la prezentarea oficiala a noului antrenor al celor de la FC U Craiova, Joao Janeiro, in cadrul unei conferinte de presa organizata la Baza de antrenament a echipei oltene din Craiova, sambata 3 iunie 2023. © FOTO:Remus Badea/SPORT PICTURES

Adrian Mititelu continuă războiul cu Mihai Rotaru. Patronul de la FCU Craiova îl acuză pe Rotaru că a trucat mai multe licitaţii şi a avut relaţii strânse cu persoane sus-puse. Mititelu spune că a adunat mai multe dovezi în acest sens şi a prezentat toate probele la Parchet.

Într-o intervenţie furibundă la emisiunea Fanatik Superliga, Adrian Mititelu a transmis că se strânge laţul în jurul lui Mihai Rotaru. Potrivit omului cu banii de la FCU Craiova, Rotaru va fi anchetat în scurt timp de Procuratură şi îi prevede acestuia un viitor sumbru.

Ei puseseră mâna pe justiție! Au pus mâna pe niște ștampile de judecători și au făcut ce-au vrut cu ele! Să vă dau de Rotaru câți bani a primit el de la cei care conduc licitațiile din Craiova?!”, şi-a început tirada Mititelu.

Finanţatorul de la FCU Craiova anunţă că dosarul se află în pregătire de mai mult timp, iar, în zilele umătoare, Rotaru va fi convocat la Parchet pentru a da cu subsemnatul.

Într-o săptămână, două o să-l vedeți pe la Parchet! Și pe el și pe judecătorul Buda”, a adăugat Mititelu.

Refuză orice asociere cu Rotaru

Patronul de la FCU Craiova afirmă că a fost contactat recent de Rotaru, care s-a arătat dispus să-i cedeze echipa. În schimbul acesteia, Rotaru cerea un teren de la Mititelu. Acesta a refuzat oferta fără să stea pe gânduri şi afirmă că nu are niciun regret că nu a ajuns la un numitor comun cu Rotaru.

Acuma, în nebunia lui, voia iar să îi dau teren ca să îmi dea el sărăcia lui de echipă, făcută politic! Haideți, gata! V-am spus prea multe de data asta”, a mai precizat Mititelu.

Finanţatorul de la FCU Craiova e sigur că formaţia sa îşi va câştiga dreptatea în instanţă, iar Rotaru va plăti scump.

Mi-a cerut 10 hectare de teren intravilan. Face 30 de milioane de euro. Nu e mult. Mă lăsa în pace, nu că îmi dădea echipa. Voia el să se asocieze cu mine. Există vreodată posibilitatea să mă asociez eu cu Rotaru?!”, a concluzionat, pe un ton nervos, Mititelu.