Adrian Mititelu își securizează „noua perlă” de la FCU Craiova! Clauza uriașă stipulată în contract.
Este vorba despre Vladislav Blănuță, tânărul atacant, în vârstă de 21 de ani, care impresionează în tricoul celor de la FCU Craiova.
Având în vedere evoluțiile foarte bune ale lui Vladislav Blănuță, Adrian Mititelu a decis să-i pună o clauză de reziliere a contractului în valoare de șase milioane de euro, anunță ProSport.
Marți, Blănuță a marcat un gol fabulos în partida FCU Craiova – Petrolul, 2-0, care a contat pentru etapa a 21-a din Superliga. În total, tânărul atacant a dat patru goluri și o pasă decisivă în 16 partide bifate pentru formația olteană, în acest sezon, în toate competițiile.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Blănuță este cotat la 150.000 de euro.
Yassine Bahassa este unul dintre cei mai importanți jucători de la FCU Craiova. Extrema franceză, care a dat două goluri și trei pase decisive în 18 partide bifate pentru FCU Craiova, în acest sezon, în toate competițiile, mai are contract până în vara anului viitor cu formația olteană.
La finalul partidei FCU Craiova – Petrolul, 2-0, Adrian Mititelu a declarat că i-a făcut o ofertă foarte bună de prelungire a contractului lui Bahassa, însă jucătorul, în vârstă de 31 de ani, ar fi refuzat să ofere un răspuns.
Totodată, patronul formației din Bănie a spus că nu crede că Bahassa va merge la FCSB, echipă care, recent, și-a manifestat interesul pentru acesta.
„(n.r. Bahassa se duce la FCSB?) Nu ştiu, nu cred. Bahassa e sub contract cu noi până în 30 iunie 2024. I-am făcut o ofertă de nerefuzat, dar se pare că n-a fost atât de nerefuzat că ne-a refuzat sau cel puţin nu ne-a răspuns la ea. Probabil altcineva i-a dat mai mult. Asta e.
Probabil că de la 1 august 2024 va putea juca la orice echipă îşi doreşte el şi sperăm ca atunci când vine din vacanţă să înţeleagă că acest club i-a oferit foarte mult, i-a oferit posibilitatea să se afirme, să se remarce.
Ştiţi cum e? Sunt unii impresari care vor dintr-un jucător să-şi facă vilă, să-şi ia casă, să-şi ia apartament în Dubai.
Gigi caută jucători consacraţi, care să confirme mâine, nu are timp să-i crească. Noi avem răbdare, îi tolerăm, eu îi respect la fel de mult şi atunci când nu au o zi bună.
Sunt suporteri cărora le place echipa atunci când sunt rezultate. Când nu sunt, ăla nu e bun, ăla e prost, ăla nu ştie, ăla e de Liga 3, ne trebuie şapte jucători că retrogradăm. Eu iubesc aceşti jucători şi când joacă prost”, a declarat Adrian Mititelu, după victoria cu Petrolul.