Adrian Mititelu, ironii la adresa lui Nicolo Napoli: „Atunci chiar erai antrenor”

03 10. 2023, 14:14

Adrian Mititelu a lansat ironii la adresa lui Nicolo Napoli, fostul antrenor de la FC U Craiova.

În prezent liber de contract, Nicolo Napoli a antrenat-o în nouă mandate pe FC U Craiova, ultimul terminându-se la începutul acestei veri.

Adrian Mititelu, ironii la adresa lui Nicolo Napoli

Adrian Mititelu și Nicolo Napoli au avut un schimb de replici ironice, în mediul online. Concret, duminică, în ziua meciului pierdut de FC U Craiova cu CFR Cluj, 0-2, Mititelu a distribuit, pe Facebook, rezumatul unei partide, din 2009, pe care echipa sa a câștigat-o în fața „feroviarilor”, 4-1.

În secțiunea de comentarii, Nicolo Napoli i-a atras atenția, lui Adrian Mititelu, că el era antrenorul echipei sale, la acel moment. Ulterior, patronul de la FC U Craiova a venit cu un răspuns ironic: „Atunci chiar erai antrenor tânăr, entuziast, cu chef de muncă!”.

Apoi, Nicolo Napoli a venit cu o replică în aceeași notă: „Eu sunt mereu cu chef de muncă, când padrone (n.r. patronul, în limba italiană) nu se bagă la echipă!”.

Într-un final, „spiritele” s-au calmat. „Baftă în continuare!”, a mai scris Napoli. Iar Mititelu i-a răspuns: „Și ție, Nicolo”.

Discuția dintre cei doi a fost ștearsă ulterior, însă pagina de Facebook „FC Universitatea Craiova Fans” a salvat comentariile.

Facebook FC Universitatea Craiova Fans

FC U Craiova a ofertat un tehnician din Superliga

FC U Craiova nu a adus un nou antrenor, după demiterea lui Nicolae Dică din luna august. În prezent, echipa este pregătită de Dan Vasilică, omul de încredere al patronului Adrian Mititelu.

Marcel Pușcaș, președintele celor de la FC U Craiova, susține că fotbalul românesc are o mare problemă când vine vorba despre antrenori. Acesta spune că FC U Craiova a avut negocieri, în ultima perioadă, cu Dorinel Munteanu, actualul „principal” de la Oțelul Galați, și Emil Săndoi, fostul selecționer al României U21, însă cu niciunul nu s-a ajuns la un numitor comun.

„L-am ofertat pe Dorinel Munteanu, pe Șumudică și ați văzut ce s-a întâmplat. Pe cine să mai ofertezi? Sunt până în zece antrenori în România, care, în ultimii 13-15 ani au câștigat campionate, adică poți să spui că sunt certitudini, adică îți garantează un progres al echipei. Aceștia sunt Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, Reghecampf, Gâlcă, Gică Hagi, poate pe lângă ei să mai fie Bergodi, Ciobotariu, Isăilă. Doi dintre ei au fost ofertati, inclusiv Reghecampf, în urmă cu ceva vreme. Dar fiecare au avut alte opțiuni, fie în străinătate pe bani mult mai mulți, fie erau angrenați în conducerea unor altor echipe.

Sigur că trebuie antrenor cu licență, dar chiar avem o problemă cu antrenorii în România. Cu Săndoi patronul a avut o discuție, dar nu s-au înțeles”, a declarat Marcel Pușcaș, în cadrul emisiunii PlaySport Review.