Adrian Mititelu a primit interzis la TV! A fost scandal mare în platou, acum postul refuză să îl mai arate

25 02. 2023, 11:35
Vali Moraru i-a dat interzis în emisiunea sa lui Adrian Mititelu

Jurnalistul Vali Moraru și Adrian Mititelu au avut un schimb de replici uluitor în direct la TV. Cei doi s-au contrat dur pe subiectul rejucării meciului dintre Sepsi și FC U Craiova 1948. Într-un final extrem de încins, Moraru i-a dat interzis în emisiunea sa finanțatorului oltean.

Adrian Mititelu, interzis la TV după o ceartă aprigă cu jurnalistul Vali Moraru

În urmă cu câteva zile Adrian Mititelu a avut un diferend aprig cu jurnalistul Vali Moraru, în direct la emisiunea moderată de acesta din urmă la Digi Sport. Cei doi s-au contrat pe subiectul rejucării meciului Sepsi – FC U Craiova 1948. Mititelu încă speră ca echipa sa să mai primească o șansă și să scape de sancțiune. Enervat de vorbele patronului lui FC U Craiova, Vali Moraru a oferit o replică dură. Întreaga discuție a degenerat într-un adevărat scandal și s-a terminat apoteotic. Jurnalistul a conchis că nu-i va mai permite lui Mititelu să intre în emisiunea sa de acum înainte.

Domnu’ Mititelu, vă promit că e ultima oară când mai interveniți la ”Digi Sport Special!” Noapte bună!

Voi, cluburile, meritați! Bine vă fac! Meritați, fiindcă votați politic de fiecare dată!”, a spus Vali Moraru în finalul discuției cu Adrian Mititelu.

Adrian Mititelu, mulțumit după victoria cu FC Voluntari

Vineri seară, în etapa 27 din Superliga, FC U Craiova 1948 a câștigat cu emoții în fața celor de la FC Voluntari, scor 2-1. La finalul partidei Adrian Mititelu a fost foarte mulțumit de succesul echipei sale. finanțatorul oltean a dezvăluit că s-a temut foarte tare de acest meci.

Mi-a fost teamă de acest meci, le-am transmis celor din echipă cu câteva zile că o să fie un meci foarte greu. Am studiat foarte mult Voluntari și exact ceea ce am anticipat s-a întâmplat, doar că în seara aceasta am avut și șansă. Șansa vine odată cu cei care joacă fotbal, dar trebuie să recunoaștem că au fost niște momente de cumpănă.

O parte din ghinionul pe care l-am avut în turul campionatului s-a mai recuperat, am avut puțină șansă într-un moment foarte greu. Am reușit să întoarce jocul și scorul, să dăm dovadă că suntem o echipă puternică, cu caracter și putem să batem pe oricine când ne propunem și suntem serioși”, a declarat Adrian Mititelu.

FC U Craiova 1948, în pericol să iasă din lupta pentru play-off

FCU Craiova 1948 trebuie să achite 600.000 de lei, adică peste 120 de mii de euro, din cauza amenzilor provocate de incidentele în care au fost implicați cei din galeria clubului. În cazul în care suma nu va fi plătită în cinci zile, echipa riscă depunctarea ori interdicția la transferuri. O sancțiune referitoare la punctele obținute de formația olteană ar fi echivalentă cu eliminarea din lupta pentru locurile de play-off.

Sancționează U Craiova 1948 SA cu penalitate de 3.000 lei și acordă un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C al. 1. a din RSTJF, față de FRF, prin Secretar General.

Acordă termen în data de 20.03.2023, ora 13.30, dată la care U Craiova 1948 SA să prezinte dovada plății față de FRF, prin Secretar General pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”, se arată în comunicatul Comisiei de Disciplină și Etică, postat pe site-ul FRF.