Doi foşti judecători ai Curţii de justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cred că UEFA va câştiga bătălia juridică împotriva promotorilor controversatului proiect al Super Ligii.
Proiectul Super Ligii continuă să țină prim-planul fotbalului mondial. Inițiat în primăvara lui 2021, acesta a fost dur contestat de UEFA și FIFA, care au amenințat cu sancțiuni dintre cele mai dure. Confruntate și cu protestele suporterilor, dar și ale oficialilor și conducătorilor ligilor interne, mai multe dintre cluburi au făcut pasul în spate. Cu toate acestea, Real Madrid, Barcelona și Juventus rămân fidele idee inițiale.
UEFA nu va avea probleme cu inițiatorii proiectului Super Ligii, consideră doi foşti judecători de la Curtea de justiţie a Uniunii Europene. Francezii de la L Equipe informează că forul european va câștiga lupta. Reacția celor doi a venit după conferința „Aspectele juridice şi economice ale fotbalului din Europa”, care a avut loc la Luxemburg.
„Nu există absolut niciun motiv pentru a considera că regulamentele UEFA nu se încadrează în cadrul libertăţii de organizare pe care o invocă asociaţiile sportive”, este convins portughezul Jose Luis Da Cruz Vilaca.
Acesta este susținut de Ian Forrester, care amintește despre poziția avocatului general responsabil cu dosarul, grecul Athanasios Rantos. „A emis o opinie destul de categorică în favoarea UEFA şi a modelului sportiv european”, spune scoțianul, care crede că totul va fi confirmat.
Confruntați cu protestele tot mai vehemente, „capii” proiectului Super Ligii au încercat să modifice totul din mers. Totuși, varianta finală a fost îmbrățișată în cele din urmă doar de Real Madrid, Barcelona și Juventus, care au rămas fidele ideii de bază.