Este oficial. Gabi Tamaș (38 de ani) a plecat de la Petrolul! Fundașul a cerut rezilierea contractului, iar oficialii „lupilor” nu s-au mai opus. Nu este prima dată când fostul internațional a cerut să plece de la Ploiești, nemulțumit de incertitudinile din cadrul clubului.
UPDATE: Petrolul a anunțat pe conturile oficiale despărțirea de jucător. „Clubul nostru și jucătorul Gabriel Tamaș au ajuns, astăzi, la un acord privind rezilierea angajamentului semnat înainte de startul acestui sezon, fără pretenții din partea vreuneia dintre părți.
„Gabi Tamaș a fost cel care a solicitat încheierea colaborării, a fost alegerea lui! Noi am luat act de decizia lui, ne-am întâlnit astăzi, ne-am înțeles în termenii unei despărțiri amiabile, iar mâine urmează să parafăm actele. Îi mulțumim pentru activitatea depusă pe parcursul celor patru luni petrecute aici și îi urmăm succes mai departe”, a precizat președintele FC Petrolul Ploiești, Costel Lazăr.
Venit în luna iunie la Petrolul, Tamaș (38 ani) a fost integralist în acest sezon, evoluând în 14 partide (13 în Superliga și 1 în Cupa României), în care a marcat și de două ori.
Mult succes mai departe, Gabi Tamaș!”, este anunțul prahovenilor pe contul de facebook.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Gabi Tamaș a „frânt” multe inimi pe Ilie Oană. Suporterii l-au adoptat rapid și au văzut în spiritul jucătorului un liant pentru vestiarul lui Nae Constantin, serios încercat de problemele financiare ale clubului. Totuși, dragoste cu sila nu se poate. Nemulțumit de promisiunile neonorate, Tamaș a cerut în mai multe rânduri să plece. Ultima dată a fost crezut pe cuvânt!
Gabi Tamaș a fost „convocat” azi la sediul clubului, pentru a regla lucrurile. Jucătorul a ajuns la ora 11, pentru o discuție între patru ochi cu Costel Lazăr. Președintele Patrolului a confirmat întâlnirea. Spune că inevitabila despărțire nu se produce din cauze financiare. Petrolul este la zi din acest punct de vedere.
„Tamaș a fost la club la ora 11, mai devreme decât era stabilită întâlnirea. Consiliul s-a întâlnit la ora 14. Am ținut cont de dorința lui și i-am făcut o propunere de reziliere. Acest lucru se întâmplă la propunerea lui. Sunt unele probleme personale, nu pot dezvolta.
Nu sunt probleme financiare, suntem cu banii la zi. A mai fost un astfel de moment pe care l-am depășit. Am rezolvat situația. Aceste probleme s-au reglat și s-au rezolvat între timp”, a confirmat Costel Lazăr pentru Digi Sport.
Costel Lazăr spune că Tamaș va putea pleca fără pretenții financiare. Nici Nae Constantin nu l-a putut convinge pe fostul internațional, deși „lupii” recunosc că vestiarul va fi dezechilibrat de plecarea liderului.
„Tamaș este învățat cu sistemul din străinătate. Cu toții ne-am fi dorit să avem banii la zi, să plătim taxele la stat și salariile jucătorilor. Mi-a spus că vrea să vorbească cu mine pentru că sunt președintele clubului. Nu conține clauze financiare.
Nu am cerut absolut nimic, deși puteam face acest lucru. Trebuie să recunoaștem că Tamaș a adus un plus de valoare lotului. Este un moment în care ne dezechilibrăm. Toate calculele noastre erau făcute cu Tamaș în echipă. Dacă se întâmpla asta și el nu mai dorește, nu ne putem opune.
Nae a vorbit cu el. A trecut și el peste primul moment în care Gabi a fost destul de vehement. A zis că dacă Gabi nu mai vrea, nu mai poate face nimic. Tamaș cunoștea situația financiară a clubului. Nu a greșit nimeni față de el. L-am simțit în ultima perioadă puțin încărcat și abătut și l-am întrebat de ce nu a venit să vorbească cu mine. Cred că a considerat că e mai bine așa.
Din moment ce a solicitat rezilierea, nu cred că nu va fi de acord cu condițiile. Condițiile sunt de reziliere amiabilă”, a mai spus președintele Petrolului.
În urma plecării fundașului, Petrolul va trebui să redevină activă pe piața transferurilor. Ploieștenii au fost reveleția începutului de sezon, dar se teme ca finalul de campionat să nu o implice în lupta pentru supraviețuire.
„Dacă era interes din partea cuiva, venea el și spunea și poate clubul obținea o sumă de transfer. Nu trebuie să ne gândim la retrogradare, trebuie să ne gândim să facem jocuri bune și să rezistăm în prima ligă. Tamaș e un jucător care își dorește să câștige.
Dacă toți ar avea aceeași determinare, altfel ar fi fost rezultatele din ultimele meciuri. De unii jucători sunt mulțumit, de alții sunt total nemulțumit.
Va trebui să îmbunătățim lotul. Ne trebuie două-trei achiziții bune pentru a rezista în Liga 1. Aștept mai mult de la mijlocași. Mijlocașii sunt cei care forțează jocul pe atac. Vorbim despre voința lui Tamaș. Așa cum îl cunosc pe el, nu cred că există varianta de a se răzgândi”, a mai declarat Lazăr.