Adio bani de la Budapesta pentru Sepsi? România a blocat investițiile maghiare în Transilvania

27 02. 2023, 17:19
Atacați cu ouă! Cum și-au găsit cei de la Sepsi autocarul în parcarea hotelului, cu o zi înaintea meciului cu FCSB

În ultimii ani guvernul de la Budapesta a investit sume importante de bani în fotbalul românesc. Mai exact, Sepsi OSK și Csikszereda au beneficiat de banii veniți din Ungaria. Se pare însă că situația se va schimba radical. Statul român nu și-a dat acordul pentru ca țara vecină să investească în sportul transilvănean.

Apar probleme financiare la Sepsi? Statul român ar putea bloca finanțarea de la Budapesta

În ultimii ani statul maghiar a investit sume importante de bani în fotbalul românesc. Mai exact, guvernul de la Budapesta a cheltuit masiv pentru a realiza infrastructura cluburilor Sepsi OSK și Csikszereda. De asemenea, centrele de juniori ale ambelor echipe sunt susținute cu bani maghiari. Anul trecut, Viktor Orban si mai mulți membri ai cabinetului său au participat la inaugurarea noii tribune a stadionului din Miercurea Ciuc, ridicată tot cu bani de la Budapesta.

Se pare însă că investițiile guvernului Orban în cluburile de fotbal din România ar putea să dispară sau măcar să fie reduse în urma barierelor puse de statul român. În urmă cu ceva timp, Mónika Kozma, șefa Fundației Pro Economica, a dezvăluit planurile guvernului de la Budapesta. Mai exact, cea care supervizează programul de investiții al guvernului maghiar în Transilvania a explicat că Ungaria intenționează să demareze un nou program de investiții în nord-vestul României. Răspunsul reprezentanților Ministerului de Externe al României a fost însă foarte clar.

Nu a fost încheiat niciun acord bilateral, la niciun nivel, între România și Ungaria, pentru derularea de către statul ungar de programe de finanțare pe teritoriul României. În absența unui astfel de acord, nu există consimțământul părții române pentru derularea de către partea ungară a unor astfel de programe în România”, au declarat reprezentanții Ministerului de Externe pentru G4Media.

Guvernul de la Budapesta are planuri mari

În ciuda faptului că momentan nu s-a ajuns la un acord, Mónika Kozma susține că reprezentanții guvernului de la Budapesta vor relua negocierile cu o omologii lor români. Statul maghiar nu a renunțat la programul de investiții în sportul transilvănean.

De atunci, războiul din Ucraina și criza energetică au devenit noi probleme. Finanțarea în continuare a sprijinului economic maghiar a devenit discutabilă, dar vestea bună este că, în ciuda problemelor economice, guvernul ungar a inclus acest program în bugetul de stat din acest an. Prin urmare, partea maghiară ar putea lansa noua licitație, dacă acordul mult așteptat cu România va putea fi finalizat. Vom actualiza datele în orice moment cu ajutorul organizațiilor de fermieri partenere. Dacă primim undă verde, putem lansa licitațiile într-un timp scurt”, a explicat șefa Fundației Pro Economica