Adi Popa pare că s-a săturat de situația incertă care caracterizează clubul armatei. Vedeta Stelei nu știe dacă va mai continua în Ghencea. Fotbalistul este dezamăgit că echipa militarilor riscă să nu promoveze nici în acest sezon, chiar dacă pe teren își va câștiga acest drept.
Fanii Stelei s-au bucurat mult când un fotbalist cu experiența lui Adi Popa a venit în Ghencea. Cel poreclit „Motoreta” a fost atras de obiectivul promovării. Din păcate, situația juridică a Stelei nu s-a rezolvat și clubul nu a primit drept de promovare. Sezonul trecut „militarii” au terminat pe loc de baraj, acum au terminat prima parte a sezonului pe primul loc. Steaua a arătat că este cea mai bună echipă din această divizie, dar nici acum nu are speranțe de promovare. Doar o eventuală schimbare a legii sportului ar permite roș-albaștrilor să acceadă în Liga 1.
Nu mi-ar conveni să mai stau încă un sezon fără să avem drept de promovare. Dar am înțeles că la vară, indiferent de ce va fi cu legea, se fac demersurile să promovăm și fără lege. Este vorba de sezonul viitor, pentru că acum nu mai este posibil. Așa că o să iau o decizie la vară.
Dacă se va modifica legea sportului până la data de 1 aprilie, noi vom avea drept de promovare de anul acesta. De când am venit se discută despre asta, dar nu mă pricep la politică. Am văzut că și în spațiul public se tot vorbește să se schimbe pentru că avem o lege a sportului învechită și trebuie adusă la normele din Uniunea Europeană, a comentat Popa, la Digisport
Atacantul Stelei este golgheterul Ligii a 2-a, el reușind să marcheze 11 goluri în acest sezon. Evoluțiile bune ale lui Chipirliu l-au adus în atenția cluburilor din Superliga. În plus, faptul că Steaua nu are încă drept de promovare ar putea facilita plecarea atacantului din Ghencea.
Plecarea lui Bogdan Chipirliu de la Steaua este însă momentan aproape imposibilă. Atacantul a dezvăluit că nu a primit nicio ofertă în această iarnă, iar clubul militar cere o sumă destul de mare pentru a-l lăsa să plece. În acest condiții, Chipirliu este convins că viitorul său este alături de Steaua. Principalul său obiectiv pentru anul 2023 este să promoveze cu echipa roș-albastră în Superliga.
Sezonul trecut am ieșit golgheter, în acesta sunt din nou pe primul loc în acest clasament, dar și cu echipa. Nu știu dacă e cel mai bun sezon din carieră pentru că la Juventus București, când am promovat, am dat 31 de goluri într-un singur sezon.
Nu m-a sunat nimeni în această iarnă, poate se știe și că mai am contract și nu cred că m-ar lăsa să plec. Nici eu nu mi-aș dori acest lucru, dar aș vrea să putem promova. Nu știu dacă m-ar lăsa să plec, cred că și ei sunt mulțumiți de mine. Am o clauză în contract pe care e foarte greu să o plătească cineva, a comentat Chipirliu pentru sursa citată mai sus