Adi Mutu, uimit după Rapid – FCSB 4-0.
Partida Rapid – FCSB a contat pentru ultima etapă din sezonul regular al Superligii.
Adi Mutu susține că nu se aștepta la un asemenea rezultat la derby-ul Rapid – FCSB. Totodată, spune că această victorie a Rapidului a relansat lupta la titlu.
„A fost un meci incredibil (n.r. Rapid cu FCSB). Mă refer la rezultat. Rapid a arătat forţă, FCSB-ul vulnerabilitate, adică… S-a cam dat puţin peste cap campionatul. S-a redeschis lupta. Ne-a bulversat pe toţi rezultatul ăsta.
Campionatul s-a relansat. La tot clasamentul ăsta, toţi suntem acolo, un punct sau două, nici măcar nu contează. În play-off toată lumea îşi imaginează că bate pe toată lumea.
Dar e foarte greu play-off-ul. Atâta timp cât stăm în două meciuri, ai şanse. De la a avea şi a le face… Play-off-ul e greu rău de tot. Aici în fiecare săptămână sunt numai meciuri grele.
Noi mai avem şi Cupa României, nici nu vreau să mă gândesc. Nu este handicap. Handicap este când nu ai lot, nu când te mai lupţi pe mai multe fronturi. Şi Craiova are şanse la titlu”, a declarat Adrian Mutu, pentru Fanatik.