S-a aflat care este principalul motiv pentru care Ștefania Stănilă participă la Survivor All Stars! Celebra gimnastă a oferit detalii interesante despre decizia pe care a luat-o în decursul anului trecut.
Ștefania Stănilă participă pentru a doua oară la Survivor România și este pregătită să stea cât mai mult în competiția din Republica Dominicană. Gimnasta română a oferit un interviu înainte de a pleca în Punta Cana și a vorbit despre ce înseamnă pentru ea emisiunea pe care o prezintă Daniel Pavel la PRO TV.
Dacă artistul Kamara nu a fost chemat la Survivor All Stars, Ștefania Stănilă a acceptat provocarea fără să stea pe gânduri. Probabil, la fel ar fi făcut și colegul lui Andrei Ștefănescu, însă el nu a fost invitat să revină în jungla dominicană.
Sincer, cred că Survivor îmi curge prin vene și mi-am dorit foarte mult să particip la acest concurs. Consider că mă reprezintă și motivul principal pentru care vreau să mă reîntorc este faptul că simt că Survivor nu este un capitol încheiat pentru mine și vreau să-l continui și să fiu mult mai bună decât sezonul trecut.”, a declarat Ștefania Stănilă, potrivit protv.ro.
Sportiva care va face parte din tabăra Faimoșilor a subliniat că nu se teme de condițiile grele din junglă, cu toate că accesul la mâncare și la produse de igienă este extrem de limitat.
Nu cred că o să fie ceva mai dificil decât sezonul anterior. Eu abia aștept să mă duc. Nu mă interesează că o să fie greu, că nu o să fie greu, eu vreau acolo să lupt și să trăiec încă o dată experiența asta și să fiu eu cum sunt și acasă.”, a mai spus fosta gimnastă, conform sursei citate.