Pe Instagram, Mădălina Ghenea are o comunitate foarte mare de urmăritori (peste 1 milion). Ei bine, ziua de 23 august a venit cu surprize neașteptate pentru fanii artistei de pe social media. Frumoasa actriță și-a închis pagina de Instagram chiar după o postare de doliu. Află în continuare de ce și-a închis iubita lui Dimitrov profilul de Instagram.
Ieri, actrița română a atras atenția urmăritorilor săi cu o postare de doliu pe Instagram. Ulterior, spre uimirea internauților, iubita lui Grigor Dimitrov și-a închis profilul. Îngrijorați, unii dintre fanii Mădălinei nu s-au putut abține și au întrebat-o de ce a luat această decizie. ”Mădălina, ai putea să ne spui ce s-a întâmplat? Creezi o mulțime de nedumeriri în rândul urmăritorilor tăi”, i-au transmis aceștia.
Într-un final, Mădălina a revenit cu câteva explicații. Se pare că actrița este în doliu pentru un copil pe care îl susținea și care a pierdut lupta cu o boală grea. Fiind profund afectată, frumoasa artistă a decis să își închidă pentru câteva zile contul de Instagram.
”De câteva zile am decis să-mi închid profilul de Instagram, e vorba despre o perioadă de doliu care m-a afectat profund. Ieri am decis să dedic o postare, un gând de suflet, familiei unui copil care, din păcate, nu a supraviețuit și pe care, în ultimele luni, l-am ajutat în toate modurile în care mi-a fost posibil, pentru a-i oferi, în micul meu mod, speranța de a depăși o boală gravă”, a spus Mădălina Ghenea.
Mesajul vedetei nu s-a încheiat aici. Aparent, Mădălina a fost revoltată de unele mesaje, precizând că nu s-a gândit niciodată că va nevoită să își justifice acțiunile în mediul online. Chiar și așa, iubita tenismenului bulgar a ținut să pună capăt speculațiilor apărute pe internet.
”Nu m-am gândit niciodată că se vor crea tot felul de speculații asupra vieții mele private și nu m-am gândit niciodată că va trebui să-mi justific gestul meu privat, dictat de inimă, din cauza unor voci incontrolabile care m-au lăsat uimită. Asta doar pentru a clarifica și a pune capăt unor speculații fără sens”, și-a încheiat mesajul Mădălina Ghenea.
Deocamdată, vedeta nu a mai vorbit pe această temă. Cu toate acestea, la postarea de doliu, Ghenea a restricționat comentariile.