Remus Ionuț Dumitrache, cunoscut sub numele de Jador, a făcut un anunț extrem de important. Cântărețul de manele nu va mai cânta de la 1 ianuarie 2024. Și nu din cauza problemelor de sănătate despre care s-a spus în ultimele săptămâni că l-ar chinui pe faimosul artist. Solistul este implicat într-un proiect ce se dorește a fi unul destul de complex.
Jador se pregătește să se retragă din muzică. El a scris într-un mesaj pe care l-a postat pe rețelele de socializare că nu va mai cânta decât până în noaptea de Revelion. Prin urmare, le-a transmis celor care vor ca el să le cânte și să îi încânte la cele mai importante evenimente din viața lor să se grăbească să ia legătura cu impresarul său pentru a se a asigura că-l vor putea avea alături de ei.
Cântărețul de manele a acceptat o nouă provocare. Acesta este, de fapt, motivul pentru care el va renunța la muzică de la 1 ianuarie 2024. El a subliniat că își va ține urmăritorii la curent cu tot ce se întâmplă în viața lui.
Salutare oameni care mă iubesc! Am să vă anunț ceva foarte important… de pe 1 ianuarie 2024 nu voi mai putea onora evenimente, nu voi mai putea merge la evenimente. Poate o să vă las niște muzică, pentru că sunt nevoit să plec din țară. Vreau să vă zic că până de Revelion voi mai putea cânta, în rest eu nu o să mai cânt, așa că cei care vreți să vin la evenimentele voastre până în decembrie sunt disponibil, până la sfârșitul lui decembrie. Vă iubesc! O să aflați tot pe parcurs. Doamne ajută!”, a povestit Ionuț Dumitrache, în cadrul unei postări făcute pe platforma TikTok.
Artistul ar urma să concureze la Survivor România All Stars. El a participat în trecut la emisiunea desfășurata în nemiloasa junglă dominicană și pare că vrea să repeta experiența. La fel se va întâmpla cu multe alte celebrități care au făcut spectacol în sezoanele anterioare ale emisiunii concurs, conform presei centrale.
Printre Faimoșii care vor reveni în nemiloasa junglă dominicană s-ar afla Culiță Sterp, Zannidache, Cătălin Moroșanu, Andreea Tonciu, Cătălin Zmărăndescu, Simona Hapciuc, Iancu Sterp, Mihai Zmărăndescu, Alex Delea și Elena Ionescu. Internauții apreciază că va fi un sezon inedit și că viitorii concurenți vor da tot ce au mai bun pentru a demonstra că pot face față provocărilor.