Mirel Rădoi şi-a anunţat demisia din funcţie după eliminarea oltenilor din Cupa României în urma înfrângerii cu FC Argeş din grupele competiţiei.
Antrenorul a ezitat să îşi anunţe plecarea imediat după meci. Dar a renunţat până la urmă după alte minute de gândire. Iar decizia sa a fost deja analizată în fel şi chip de foştii jucători ai Craiovei. Printre ei şi Ionuţ Rada, care a debutat în fotbalul mare chiar în Bănie. Fostul internaţional spune că eşecul fostului selecţioner a fost generat de deciziile sale neinspirate.
”Am mai văzut rezultate negative şi chiar aseară vorbeam de rezultatele negative pe care le avea Cristiano Bergodi la Sepsi, a avut patru înfrângeri consecutive după care au venit nişte rezultate pozitive. Nu ar fi asta o problemă că pierde, problema cea mai mare este felul cum el a gestionat sau gestionează în continuare echipa, vestiarul., declaraţiile, chiar dacă pentru noi presa, pentru oamenii din exterior place acest discurs, clar face foarte mult rău echipei, jucătorilor.
Din punctul meu de vedere rezultatele sunt o consecinţă a ceea ce se întâmplă în vestiar, între el şi jucători. Bergodi nu se lua niciodată de jucători, chiar dacă şi acolo când pierdea greşeau nişte jucători, ar fi putut şi el (n.r. Bergodi) să înceapă cu un discurs <>”, a declarat fostul fotbalist pentru Prima Sport.
Ionuţ Rada, pe vremea când evolua pentru Universitatea Craiova
Poziţia patronului
Mihai Rotaru, cel care l-a adus pe Mirel Rădoi la echipă în urmă cu 4 luni, a oferit o reacţie după ce tehnicianul de 41 de ani a anunţat încetarea colaborării cu gruparea de pe Ion Oblemenco.
“În ultimele două luni după fiecare meci avem acest discurs al lui Mister. Nu pot să accept să ne spălăm lucrurile în public. Îmi pare rău, sunt extrem de dezamăgit pentru această situaţie, pentru că totuşi s-au făcut toate eforturile ca domnul Rădoi şi staful lui să reuşească. Cum să conducem un club dacă facem absolut tot ce doreşte antrenorul şi în permanenţă să ni se spună: Plec. Eu cu Mirel Rădoi am avuut o discuţie acum zece zile.
Deciziile nu m-au nemulţumit. Doar declaraţiile publice. În momentul acesta, noi ca imagine suntem cel mai jos după 2013. A avut la maxim susţinerea mea. În acest moment orice relaţie este nocivă. Dânsul acreditează ideea că Universitatea Craiova nu este pregătită să fie antrenată de domnia sa. Mi se pare normal ca în momentul în care ia o decizie să sune. Am încercat să-i dau tot ceea ce se poate din partea clubului”, au fost cuvintele finanţatorului echipei.