Simona Halep, răspunsuri COMPLETE: „A venit un tunel din care nu am crezut că mai ies. Am crezut că cineva m-a contaminat. Am luat toate camerele, tot”

Alex Matei 07.03.2024, 22:10

Pe playsport.ro ai în cele mai importante declarații date de Simona Halep la Antena 3 CNN, în primul interviu de după verdictul TAS.

Simona Halep a vorbit despre subiectele care au pus pe jar milioane de fani din toată lumea. A explicat deschis cum au fost contaminate probele cu roxadustat, de ce i se pare suspectă proba de sânge din România și, de asemenea, cum arată planul ei de a reveni în topul tenisului mondial. Simona se întoarce pe teren în numai două săptămâni, la Miami, după ce americanii i-au oferut un wild card.

Cele mai importante declarații date de Simona Halep la Antena 3 CNN:

  • Am doi părinți deosebiți, nu au pus niciodată presiune pe mine. Mi-au lăsat libertatea să aleg oamenii cu care lucrez. Sunt o persoană emotivă, dacă cineva e dur cu mine, nu prea pot să performez la cel mai înalt nivel. Ei m-au înțeles și au fost mereu blânzi cu mine. La fel și antrenorii mei.
  • De fiecare dată când intram pe teren, la început, simțeam arsuri, durere în stomac, dureri de cap. Îmi plăcea tenisul foarte mult. După 2-3 game-uri, lăsam emoțiile și doar mă bucuram de joc. Cu timpul, am ajuns să mă obișnuiesc. Lumea m-a susținut peste tot. Emoțiile au trecut mai ușor.
  • Nu sunt prea vorbăreață, nu sunt așa deschisă cu oamenii. Dar oamenii cred că mă simt, m-au votat la premiile de popularitate. A fost frumos să se întâmple așa.
  • Nu prea i-a convenit Serenei momentul acela, când am fost susținută în Statele Unite. Oamenii nu aveau nicio reținere să mă susțină. A contat foarte mult pentru mine.
  • (Despre scandalul de dopaj) E foarte greu să încep să vorbesc despre acest subiect. Cuvântul „trădare”, pe care l-am folosit la început, mi-a ieșit fără să mă gândesc prea mult. Am respectat tenisul întotdeauna. Nu mi-a sugerat nimeni să fac așa ceva niciodată. Ce simt eu pentru tenis, era prea departe să fac așa ceva.
  • Cum am aflat decizia de suspendare pentru 4 ani? Eram la București, dar am hotarât să merg acasă, cu părinții, la Constanța. Era ora 6 seara și așteptam decizia. Când a venit, era liniște totală. Am fost profund afectată în interior. A venit un tunel în care n-am mai văzut nicio lumină. Nu m-am exteriorizat, dar asta am simțit.
  • Am avut un moment când am crezut că se poate termina totul. Aveam senzația că n-o să pot să dovedesc, dar nu mi-am pierdut speranța. Nu sunt așa activă pe social media, dar am citit mesajele de la oameni. Părinții m-au învățat că binele învinge întotdeauna. Și am crezut în el. Și mesajele m-am motivat să merg mai departe și să încerc să demonstrez că sunt nevinovată.
  • În octombrie 2022, după ce am primit scrisoarea, mi-am făcut echipa de avocați. Am cerut camere, tot, tot, m-am gândit că cineva mi-a făcut rău. Era foarte greu să accept că cineva mi-ar face rău. Primul gând ăsta a fost. Nu am găsit nimic. Am avut noroc, avocații mei au spus că sunt multe cazuri de contaminare la suplimente. Am trimis la testare suplimentele și așa a fost.
  • Când m-am dus la Academia Mouratoglou, am hotărât să cred total în oamenii cu care lucrez. Așa fac mereu. Trebuie să ai încredere, nu te poți duce cu îndoieli. Am crezut mereu în cei cu care lucrez. Am discutat de schimbarea suplimentelor, cele pe care le luam aveau prea mult zahăr. Toată viața am fost foarte stresată pe subiectul ăsta. Și o apă, dacă e desfăcută, n-o beau. Dar nu credeam că pot să trec printr-o asemenea nedreptate. Niciun sportiv nu merge personal să testeze băuturile. Asta a fost treaba cu suplimentele.
  • A fost o neglijență a echipei, dar a fost și un ghinion. Când se face acest produs, se poate să fi fost ceva dinainte pe blender. Și așa apare contaminarea. Nu au făcut-o cu intenție, a fost o greșeală și atât. Foarte mulți au fost depistați pozitivi și au demonstrat că au luat din carne, de exemplu. Am primit mesaje de la sportivi care mi-au spus asta, m-au încurjat pentru că și ei au pățit.
  • Tribunalul de la Londra a știut că cei de la Academie mi-au recomandat suplimentele. Nu s-a făcut public detaliul acesta, dar a existat un document semnat de cei din Academie. A apărut proba de sânge, a fost ceva șocant. După 6-7 luni au zis că sângele e în neregulă. Niciodată n-a fost o substanță interzisă în sângele meu sau să fi fost ceva pozitiv. A fost atât de șocant, că nici nu am realizat de unde sunt documentele… Doar vorbeam cu avocații, de unde au venit, cum sunt…
  • La Lausanne, eram în sală. Erau foarte multe ecrane, direct în fața mea. Fratele meu era la două scaune de mine. Apare documentul și fratele meu îmi spune că scrie în română. Atunci am avut un moment în care n-am putut să spun nimic. Scria „București” pe document. Eu sunt judecată și condamnată la 4 ani de zile pe un document venit din România. A fost un șoc. Am emoții foarte mari, a fost cel mai mare șoc din viața mea. Să știu că proba din București nu a fost ținută… Au fost două ore și ceva în care sângele a stat la o temperatură greșită. Chiar și așa, proba a fost în valori normale și nu a demonstrat dopajul. Nu se poate să se întâmple așa ceva la un nivel așa de mare. Revin la cuvântul „trădare”.
  • Am venit aici să-mi exprim dezamăgirea. A fost o traumă. Emoțional, ești complet distrus într-un moment ca ăsta. La un moment dat, mi-am pierdut încrederea în bine. Nu credeam în răutate. Am ajuns să nu mai cred în bine. Am un boost de energie acum, după această decizie. Nu simt ură, înverșunare. Cred că acolo, la sânge, a fost ceva ciudat. O spun!
  • M-am antrenat și am sperat. Știam că sunt nevinovată. Am sperat că o să vină decizia corectă. Am rămas aproape de sport. Mi-a spus cineva să nu ajung să urăsc tenisul, că nu tenisul mi-a dat întâmplarea asta. Nu regret că m-am apucat de sportul ăsta. Tenisul e pasiunea mea și așa o să rămână.
  • Au fost mulți care au vorbit urât despre mine. Într-un an și 7 luni nu a venit o persoană în fața mea să-mi spună că m-am dopat, că am trișat. Nici nu și-a cerut nimeni scuze. Eu nu aștept nimic de la nimeni. Eu sunt împăcată.
  • Când am primit scrisoarea, două-3 zile nu am vorbit cu nimeni. Apoi, deși sunt introvertită, am zis eu că sun pe toată lumea. Sponsorii nu m-au părăsit, au zis că sunt alături de mine. În întunericul în care eram, a apărut și luminița. N-au crezut că pot să fac ceva greșit față de tenis. M-au ajutat să trec peste trauma în care am fost.
  • La audierile de la TAS, a fost un stres, abia acum îl simt. Ore întregi pe scaun, nemișcată… A fost incredibil de greu să văd că sunt judecată pe scenarii. S-a exclus acest dopaj voit. A fost cea mai mare victorie a vieții mele. Am avut parte de judecători corecți. Cel mai bun moment a fost să aud decizia. Eram la Dubai când a venit decizia. Am avut și lacrimi, am plâns de bucurie. Speram la acest rezultat. Știu că există pedeapsă pentru contaminare accidentală, speram să fie așa. L-am sunat pe tata prima dată. El are foarte mare încredere mereu. Mi-a zis că era convins că așa o să fie și că Dumnezeu există. Pe urmă, pe mama am sunat-o. Avea lacrimi în ochi, dar m-am bucurat alături de ea. Parcă nici la grand slam n-a fost așa puternic emoțional. Nu e ciudat că te bucuri pentru o decizie luată pe ceva ce nici n-ai făcut în viață? E ciudat, nu?
  • A fost cumplit un an și jumătate. Nu vreau să treacă nimeni prin așa ceva.
  • De reproșat, nu știu… Se putea face mai bine, se puteau verifica suplimentele. E omenește să greșim. Nu vreau să urăsc pe nimeni. În viață, trebuie să iertăm. Am iertat. Nu poți să uiți niște traume, dar lucrez la ele. Mă bucur din nou de tenis. Sper să joc cât mai bine. Să nu mai țip. să nu mai arunc cu rachetele pe teren…
  • Cei de la Miami mi-au oferit un wildcard imediat cum a ieșit decizia. Mă arunc puțin la un turneu atât de mare. Vreau doar să simt din nou energia publicului, e o bucurie să fiu înapoi. Am voie să cred și să am speranță. Am temeri, e adevărat, mă întreb cum va fi.
  • Chris Evert și Mats Wilander m-au susținut, au fost cu mine necondiționat. Și adversarele au fost alături de mine. E frumos.
  • (Despre postarea Serenei Williams )Nu am nimic de transmis, dar pot să comentez ce cred despre postarea ei. Cred că a fost o frustrare personală, făcea record atunci. Era enorm să câștige acel grand slam. E mult prea mare pentru acea postare.
  • Nu am antrenor. Sunt discuții… Darren Cahill mă ajută foarte mult. Am avut cele mai multe rezultate cu el. În 2021, el a vrut să ne despărțim. A fost pandemia, nu și-a văzut familia mult timp. El mi-a recomandat să mă duc la academia lui Patrick Mouratoglou. M-a deschis, m-a făcut să vorbesc cu cei din tur, să fiu mai sociabilă. Îmi era greu să comunic. Încearcă și acum să mă ajute să îmi aleg oamenii potriviți. E greu să ai parte de oamenii de care ai tu nevoie. Vreau să le mulțumesc tuturor celor alături de care am lucrat. Am de ales o echipă. După Miami o să-mi aleg persoanele pe care le consider potrivite pentru mine.
  • Mi-e teamă să visez departe. Speranță am avut întotdeauna. Sunt hotărâtă să fac lucruri. Vreau să merg la Miami, după vreau să văd dacă mai pot să mă implic total în acest sport. Am o vârstă!
  • Era prea dureros să mă uit la tenis. Nu mă puteam uita… La finale mă uitam. La finala de la Roland Garros. Muchova îmi place, țin cu ea, joacă un tenis deosebit. La US Open s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am preferat să evit ceea ce poate să-mi facă rău. Nu am văzut meciurile de acolo.
  • Pe Djokovic îl admir enorm pentru ceea ce este pe teren. Îi admir ambiția, e un tip special, diferit, dar îl admir ca sportiv în totalitate. Face orice ca să rămână cel mai bun, are grijă de el, de tot ce mănâncă. Eu… nu. Mai mănânc și niște ciocolată. Dar am reușit să-mi păstrez kilogramele, ceea ce e foarte important. Chiar mi-a dat mesaj Djokovic. Și înainte, și acum. Kerber, Bartey, Kvitova mi-au dat mesaje. Nu pot să spun că e o prietenie, dar m-a bucurat mult că mi-au scris.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622