Bayern Munchen se apropie de realizarea unui transfer important în această vară, cu speranța de a finaliza mutarea înainte de startul EURO 2024.
Clubul bavarez a ajuns la un acord verbal cu Joao Palhinha, mijlocașul defensiv al echipei Fulham, în vârstă de 28 de ani, care este inclus în lotul Portugaliei pentru turneul european.
În prezent, Bayern Munchen trebuie să finalizeze negocierile și cu clubul Fulham. Jurnalistul Florian Plettenberg de la Sky informează că discuțiile dintre cele două cluburi sunt în stadiu avansat. Suma de transfer ar urma să se situeze între 40 și 45 de milioane de euro, iar Palhinha ar putea semna un contract pe patru sau cinci sezoane.
Joao Palhinha este un transfer dorit cu insistență de noul antrenor al bavarezilor, Vincent Kompany. Acesta îl consideră pe mijlocașul portughez o piesă esențială în echipa sa, pe postul de mijlocaș defensiv.
Bayern Munchen și-ar dori ca transferul să fie oficializat săptămâna viitoare, înainte de debutul EURO 2024, turneul final organizat în Germania.
🚨🆕 News João #Palhinha | Advanced negotiations between Bayern and Fulham now! A timely agreement between is expected!
➡️ Palhinha can sign a four- or five-year contract
➡️ Transfer fee: €40-45m!Palhinha, he’s the desired defensive midfielder for Kompany. Eberl, now… pic.twitter.com/aivYqYAfaF
— Florian Plettenberg (@Plettigoal) June 9, 2024
Joao Palhinha, format la academia lui Sporting Lisabona, a fost transferat în 2022 la Fulham pentru suma de 22 de milioane de euro. După doar două sezoane în Premier League, mijlocașul portughez a acceptat oferta lui Bayern Munchen, echipă care a încheiat un sezon dezamăgitor pe locul 3 în Bundesliga.
Până la finalizarea transferului, Palhinha va participa la EURO 2024, unde Portugalia va înfrunta Cehia, Turcia și Georgia în faza grupelor. Acest turneu reprezintă o oportunitate pentru mijlocaș de a-și demonstra valoarea înainte de a se alătura echipei bavareze.