Acesta este transferul verii în România. O echipă din Liga 3 a luat un fotbalist care a jucat la Manchester United și Sporting Lisabona

09 07. 2023, 09:48
Sursa foto: Facebook / C.S. Unirea Ungheni 2008

Un fotbalist care are Manchester United și Sporting Lisabona în CV a ajuns în România. Și nu în Superliga, ci tocmai…în Liga 3.

În vârstă de 33 de ani, Amancio Fortes a semnat cu Unirea Ungheni, formație care vrea să promoveze în eșalonul secund din România.

Transfer important în Liga 3

Lustianul nu este un fotbalist oarecare, el jucând pentru echipele de juniori și tineret de la Manchester United și Sporting Lisabona. În plus, jucătorul are meciuri și în cupele europene.

Amancio Fortes, mijlocaș ofensiv cetățean portughez de origine angoleză, face parte de astăzi din lotul echipei noastre!
Acesta are un istoric impresionant în cariera sa de fotbalist activând la cluburi precum Manchester United U18, CRD Libolo, GD InterClube, JFK Ventpils, Semarang United, CSKA Sofia, Zimbru Chișinău, Corunchese, Casa Pia, Radomiak( echipa cu care a promovat in prima divizie a Poloniei), Jeunesse Esch și FK Liepaja.
Noul nostru jucător are de asemenea și 10 meciuri în Europa League, acolo unde a contribuit cu 4 assisturi, iar în naționala Angolei U20 a bifat 1 meci în care a și înscris, este anunțul oficial făcut de Unirea Ungheni.
La echipa din județul Mureș, Fortes va juca cu Victoraș Astafei, fotbalist cu multe meciuri jucate în prima ligă din România.