Suma mare pe care trebuie să o plătească Gigi Becali, dacă îl vrea pe căpitanul Petrolului! ”Nu vom cerși!”. Valentin Țicu promite enorm: ”E viitorul fundaș stânga al naționalei!”

Mariana Podeanu 01.10.2021, 13:28
Suma mare pe care trebuie să o plătească Gigi Becali, dacă îl vrea pe căpitanul Petrolului! ”Nu vom cerși!”. Valentin Țicu promite enorm: ”E viitorul fundaș stânga al naționalei!”

Nu este perioadă de transferuri, dar Edi Iordănescu își face planurile din timp. A pus ochii pe un internațional de tineret Valentin Țicu, de la Petrolul și FCSB a început deja tatonările în acest sens.

De altfel, surprins în compania lui Valeriu Argăseală, președintele Petrolului, Costel Lazăr n-a negat faptul că oficialul fecesebist a pus ceva întrebări și despre anumiți jucători.

„Lup” de jumătate de milion de euro! Becali trebuie să scoată banii pentru Țicu de la Petrolul

”Au explodat câțiva copii la tineret și e normal să atragă atenția, ceea ce e foarte bine, înseamnă că se muncește la echipă. Dar dacă ne-am văzut, acum nu e obligatoriu să fi discutat neapărat de transferuri, ce, nu mai au voie oamenii să se întâlnească?”, a spus conducătorul echipei din Liga a II-a. Care momentan nu vrea să se gândească la vânzări de jucători, având în vedere că Petrolul luptă pentru promovarea în prima ligă și are, ca niciodată în ultimii ani, șanse reale să-și îndeplinească obiectivul, având în vedere parcursul excelent din acest început de campionat.

”Avem nevoie de bani, dar nu ne vom apuca de cerșit!”

Și totuși, dacă situația pe partea economică rămâne în continuare incertă la ”găzari”, care pe lângă criza de finanțe, trebuie să se ocupe și cu disputele cu primăria pe seama siglei, atunci lucrurile s-ar putea schimba.

Mi-aș dori să ne bazăm pe toți fotbaliștii care sunt acum la noi, dar depinde. Dacă nu apar sponsori, dacă nu vin bani, trebuie să ne organizăm cumva, că doar nu ne vom apuca de cerșit! În plus, dacă vor veni oferte clare, serioase, de la cluburi cu pretenții, nici nu poți să le oprești zborul, să le pui piedici în carieră.”, a mai spus Costel Lazăr.

Valentin Țicu, contract până în 2024!

Targetul principal al FCSB ar fi Valentin Țicu, fundașul stânga și căpitanul echipei din Ploiești. Pe el ar fi pus ochii Edi Iordănescu, susține site-ul stiriactuale.ro.

Fundașul stânga și căpitanul celor de la Petrolul este titular incontestabil la echipa lui Nae Constantin, iar în această lună a debutat și la naționala U21 a României. Jucător crescut de Petrolul, care a fost promovat la prima echipă în 2018, a strâns 75 de meciuri, trei goluri și patru pase decisive la formația din Liga 2. Iar despre el, președintele Petrolului a spus doar atât: ”După părerea mea, Țicu este viitorul fundaș stânga al echipei naționale. O să vedeți…”.

Dacă Edi Iordănescu îl vrea pe Țicu la FCSB, Gigi Becali va trebui însă să scoată cel puțin jumătate de milion de euro ca să-l aducă la iarnă. La atât este estimată valoarea internaționalului de tineret, aflat sub contract cu Petrolul până în 2024, cu opțiune de prelungire, așa că nu sunt șanse ca el să vină gratis la echipa lui Iordănescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622