AC Milan a anunțat oficial despărțirea de Tătărușanu. Mesaj postat în limba română pe contul clubului
Inevitabilul s-a produs. AC Milan a anunțat oficial despărțirea de Ciprian Tătărușanu, într-un mod cu totul și cu totul special. Este vorba despre un mesaj scris chiar în limba română.
AC Milan s-a despărțit oficial de Tătărușanu printr-un mesaj în limba română
Portarul român a ajuns la final de contract și s-a văzut nevoit astfel să-și ia rămas bun de la „diavolul milanez” după trei sezoane și 37 de meciuri, dintre care zece în Champions League. În această perioadă a cucerit un titlu de campion (2022) și a evoluat ca titular în Supercupa Italiei (2023), pierdută în fața rivalei Inter, scor 0-3.
Interesantă a fost, însă, maniera prin care echipa antrenată de Stefano Pioli a decis să anunțe oficial despărțirea: un mesaj scurt, dar în limba română, însoțit de drapelul țării noastre.
„Mulțumim și mult succes, Ciprian!”, a transmis AC Milan, prin intermediul paginii oficiale de Twitter, iar postarea a generat mii de like-uri și sute de comentarii din partea fanilor.
Jurnaliștii italieni i-au dedicat un articol întreg: „A fost un erou”
Chiar dacă nu a fost principala variantă de portar în cele trei sezoane petrecute pe „San Siro”, internaționalul român s-a bucurat de aprecierea presei din Peninsulă pentru evoluțiile avute de-a lungul timpului. Stă mărturie articolul complet pe care Milanside i l-a dedicat, punând în lumină cel mai important moment al său în tricoul fostei echipe.
Este vorba despre penalty-ul apărat în fața lui Lautaro Martinez în derby-ul cu Inter din noiembrie 2021. Starul argentinian putea duce scorul la 2-1 dar „Tătă” a fost providențial.
„Portarul român a fost deseori criticat pentru unele greșeli evidențiate în timpul meciurilor, dar nu a fost niciodată cu adevărat judecat cum trebuie. Contractul i-a expirat astăzi, dar ‘Tătă’ a fost un erou important în ceea ce privește Scudetto obținut în sezonul 2021/2022.
A fost un moment decisiv în prima manșă a derby-ului din sezonul trecut, atunci când a apărat un penalty executat de Lautaro Martinez. Tătărușanu și-a luat rămas bun de la Milan după 37 de meciuri oficiale și 12 în care nu a încasat gol”, a notat sursa citată.
În ceea ce privește următoarea echipă din carieră, șansele să rămână în Serie A sunt cât se poate de mari, întrucât patru echipe se luptă la ora actuală pentru semnătura sa: Empoli, Cagliari, Lecce și Torino. Primele trei l-ar dori ca titular, în timp ce torinezii l-ar aduce pentru a le crea concurență lui Vanja Milinkovic-Savic și Mihai Popa, transferat recent de la FC Voluntari.