Gică Hagi se bate cu Edi Iordănescu pentru titlul de „Antrenorul Anului” în România, dar performanța fantastică pe care a obținut-o pe teren nu se reflecă și pe „cardul de salariu” al „Regelui”.
Într-un interviu-eveniment acordat în exclusivitate PlaySport, Hagi a dezvăluit că nu câștigă decât 500 de euro pe lună ca manager tehnic al Farului. Gică lasă de înțeles că lucrurile s-ar putea schimba la nivel managerial în curând. Farul caută investitori care să ajute clubul să facă pasul către un nou nivel din punctul de vedere al bugetului.
„Nu a crescut salariul, eu am bonusuri, doar bonusuri. 500 de euro, da, atât e salariul. E o anomalie care trebuie reglată și ea în viitorul apropiat. Nu poți să fii și proprietar, și manager. A fost, a mers, a fost bine, dar până la un anumit punct. Trebuie reglată în cel mai scurt timp. Dacă-mi fac meseria, trebuie să fiu plătit pe valoarea mea. Nu să fiu și patron, și managerul echipei. Trebuie să schimbăm asta în cel mai scurt timp”, a spus Hagi pentru PlaySport.
Milionarii sunt invitați să se implice la Farul. Hagi propune un model deschis de ownership.
„Ca să ajungi mare și să fii puternic, ai nevoie de oameni puternici, cu bani, ca orice club. Puterea mea e pe partea tehnică. Poate, ca buget, sunt ultimul din România. Nu e bine să fii patron fără bani foarte mulți”, a completat Hagi zâmbind.
În octombrie, Rivaldo a intrat în acționariatul campioanei din sezonul trecut. A fost inițiativa fostului „Balon de Aur”.
„Întrebați-l pe el de ce a vrut, a fost dorința lui, el a venit către noi”, a dezvăluit Hagi.
În baza implicării superstarului brazilian la Constanța, fotbaliști sud-americani de perspectivă sunt așteptați în România.