Recent, Anamaria Prodan a anunțat că va juca rolul principal într-un film românesc. Mai exact, este vorba despre ”Complotul bonelor”, producție regizată de Iura Luncașu. Alături de agentul sportiv vor juca mai mulți actori cunoscuți, printre aceștia numărându-se și Cristi Iacob.
Fosta soție a lui Reghe se declară foarte încântată de noul proiect și susține că personajul pe care îl interpretează are multe lucruri în comun cu ea. În cadrul unui interviu pentru Libertatea, Anamaria Prodan a explicat că se regăsește în replicile sau în scenele pe care le joacă.
Totodată, vedeta a oferit detalii și despre cum a primit propunerea de a juca în noul film românesc. Se pare că în filmul regizat de Iura Luncașu va apărea și Bebeto, fiul ei și al lui Laurențiu Reghecampf.
„Personajul din film are foarte multe lucruri în comun cu mine. Mă regăsesc și zâmbesc în fiecare replică sau scenă pe care o joc. Într-o seară am primit un telefon de la Adrian Pescariu, make-up artistul meu și de la regizorul Iura Luncașu.
Era un 3 way call și a fost totul foarte simplu! Iura mi-a spus atât de simplu. Anamaria am scris un scenariu de comedie romantică și caut femeia super puternică , super bogată super stăpână pe sine care conduce afaceri de milioane! Te-ar interesa să facem echipă pentru această comedie romantică?”, a spus Anamaria Prodan, potrivit Libertatea.ro.
Celebrul agent sportiv a mărturisit că viața ei s-a schimbat radical și că se simte foarte fericită și împlinită în aceste momente. După cum spune chiar Anamaria, Laurențiu Jr. joacă și el în comedia romantică. Ba chiar mai mult de atât, se pare că Bebeto se descurcă de minune, iar asta o face foarte mândră impresară.
În plus, fosta parteneră de viață a lui Reghe spune că noul film este extrem de amuzant. ”Promit tuturor că veți râde pe cinste și va veți simți de vis iar această comedie va rămâne una de referință în cinematografia românească”, a adăugat Anamaria Prodan.
Așadar, vedeta pare să fie foarte mulțumită, dar și mândră că va juca în acest film, mai ales că și-a îndeplinit un vis din copilărie. Acum, Anamaria are oportunitatea să exceleze și în industria cinematografică.