A venit verdictul medicului! Cât de gravă este accidentarea lui Sergiu Hanca: „I s-au spart vase de sânge”
A venit verdictul medicului! Cât de gravă este accidentarea lui Sergiu Hanca.
În minutul 26 al partidei Petrolul – FCSB, 2-2, Sergiu Hanca a fost faultat de Joyskim Dawa, în urma unei intrări prin alunecare. În urma acestei lovituri, Hanca nu a mai putut continua meciul.
Cât de gravă este accidentarea lui Sergiu Hanca
Valeriu Răchită susține că veștile, în privința accidentării lui Hanca, nu sunt îmbucurătoare. Potrivit spuselor acestuia, Hanca a suferit o entorsă de gradul 2, însă jucătorul Petrolului urmează să fie supus unor investigații amănunțite, pentru obținerea unui diagnostic exact.
„Am discutat cu medicul echipei Petrolul, cu domnul doctor Miu, este o entorsă de gradul 2. I-a mobilizat piciorul. I s-a umflat glezna foarte tare pentru că i s-au spart ceva vase de sânge.
Imediat i s-a umflat glezna. I-a mobilizat-o și dacă nu azi, cel mai târziu mâine o să facă ceva investigații. Sperăm să nu fie ceva grav”, a declarat Valeriu Răchită, pentru Fanatik.
Sergiu Hanca: „Nu ar trebui să ne rupem picioarele”
„E prea umflat și am dureri mari. Eu cred că nu ar trebui să ne rupem picioarele ca să se acorde cartonașul roșu. Cred că sunt alții care pot să își dea cu părerea.
Sper din toată inima să nu fie ceva grav, mă doare prea tare acum. Peste două-trei zile când se dezumflă o să fac un RMN. Nu ne-am dat bătuți, chiar dacă poate la 0-2 toată lumea era resemnată.
Am arătat până în această parte a sezonului că putem face treabă bună împreună. Am crezut de la început, știu cum ne-am pregătit. Cunosc acest grup și știu că putem face lucruri mari”, a spus Sergiu Hanca, după meciul cu FCSB.