„A terminat testele medicale”. Fabrizio Romano, ultimele informații despre Radu Drăgușin la Tottenham

Bogdan Solomon 10.01.2024, 19:19
„A terminat testele medicale”. Fabrizio Romano, ultimele informații despre Radu Drăgușin la Tottenham

Transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham este iminent. Genoa a acceptat oferta, jucătorul la fel, așa că nu mai rămâne decât anunțul oficial.

Fabrizio Romano – jurnalistul care s-a făcut cunoscut datorită dezvăluirilor din perioadele de mercato – a oferit detalii de ultimă oră pe marginea subiectului.

Fabrizio Romano, noi informații despre transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham

Impresionați de calitățile fundașului român, englezii au făcut eforturi uriașe pentru a-i obține semnătura. Genoa va primi în schimbul său 25 de milioane de euro, plus bonusuri în valoare de 5 milioane, dar și un jucător: fundașul dreapta Djed Spence.

Cel din urmă va evolua în Italia sub formă de împrumut până la finalul actualului sezon, cu posibilitatea de a fi transferat definitiv dacă va confirma așteptările. Cât despre contractul lui Drăgușin, lucrurile sunt cât se poate de clare. Se va întinde până în 2029, iar salariul stagional va fi pe măsură, 3 milioane de euro.

„Radu Drăgușin tocmai a încheiat testele medicale la sediul lui Spurs, afacere sigilată! Drăgușin semnează un contract valabil până în iunie 2029 cu un salariu de 3 milioane de euro pe sezon, acordul urmând să fie oficializat în curând.

Spurs va plăti o taxă de 25 de milioane de euro plus suplimente de 5 milioane de euro, ușor de accesat. Djed Spence se alătură celor de la Genoa, sub formă de împrumut cu opțiune”, a dezvăluit Fabrizio Romano.

Gică Popescu ar fi ales Bayern Munchen în locul lui Drăgușin

În timpul tratativelor cu Tottenham, Bayern Munchen și-a manifestat la rândul ei interesul pentru Radu Drăgușin. Propunerea era chiar mai avantajoasă din punct de vedere financiar, dar fundașul a decis să meargă în Anglia.

Gică Popescu s-a arătat încântat de transfer, dar a mărturisit că i-ar fi ales pe bavarezi fără să stea prea mult pe gânduri dacă ar fi fost pus în această situație. Totodată, l-a avertizat cu privire la ritmul din Premier League, principala diferență față de Serie A și celelalte campionate puternice ale Europei.

„E un pas înainte, fără îndoială. Merge în cel mai important campionat din Europa, merge la o echipă de tradiție, una dintre cele mai mari echipe din fotbalul englez. Este un jucător tânăr, de 21 de ani, care sigur are potențial. Are o marjă importantă de a crește în valoare.

În Premier League, ritmul este de trei ori mai ridicat ritmul. În Serie A este tacticizat fotbalul la maxim. Echipele sunt preocupate de apărare, să închidă spațiile, să nu lase adversarul să joace. Dar ritmul e scăzut, normal, pentru că nu ai spații de dezvoltare a jocului.

În Anglia se joacă într-un ritm amețitor. Nu va fi ușor pentru Drăgușin, pentru că ritmul din Premier League este diferit de oricare campionat din Europa. Întrecerea de acolo este superbă. Dacă treci prin Anglia, te simți împlinit ca fotbalist.

Nu știu cât de adevărată este oferta celor de la Bayern. Eu, dacă aș fi avut de ales între Tottenham și Bayern, aș fi ales echipa germană. Iarna aceasta s-au vehiculat atâtea destinații pentru Drăgușin, încât nu știi ce să mai crezi. Dar mă gândesc că dacă Bayern ar fi venit cu o ofertă, Radu ar fi mers acolo”, a declarat „Baciul” pentru iamsport.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622