Gică Hagi nu a trecut peste declarațiile prietenului Gabi Balint, care i-a „reproșat” în direct că nu știe să negocieze. Replica a venit înaintea meciului FCSB – Farul din etapa cu numărul 24 a Superligii.
Întreaga discuție a fost declanșată de transferul lui Marian Aioani la Rapid. „Regele” a obținut 400.000 de euro și a păstrat procente dintr-o viitoare mutare.
Vizibil deranjat de afirmațiile lui Balint, Hagi a subliniat că a luat o decizie bună pentru echipa sa, care nu are forța financiară a rivalelor FCSB, CFR Cluj sau Rapid. Cel mai mare salariu din cadrul lotului se ridică, potrivit spuselor sale, la doar 7.000 de euro pe lună.
„Îmi pare rău pentru Gabi, care-i prietenul meu și care a spus că nu știu să vând. Farul n-a adus niciun ban de acasă! Asta înseamnă că mă pricep la ceea ce fac. Iau decizii bune pentru club pentru a plăti salariile. E ușor să vorbim la televizor!
Mă aflu într-o situație complicată pentru că sunt și pe partea tehnică și pe partea administrativă! Am 7.000 de euro cel mai mare salariu”, a spus Gică Hagi la conferința de presă premergătoare partidei cu FCSB.
Pentru Gabi Balint, modul în care Marian Aioani a fost cedat la Rapid a reprezentat dovada clară că bunul său prieten nu este un bun negociator. De asemenea, plecarea portarului titular a fost considerată o pierdere uriașă pentru campioana en-titre.
Aioani i-a luat locul în Giulești lui Horațiu Moldovan, care a ajuns la Atletico Madrid. Asta după ce a fost achitată clauza de reziliere, în valoare de 800.000 de euro.
„Prețul pe care l-a vândut… Hagi știe să antreneze, dar nu știe să vândă. Asta e clar! Nu știe să negocieze. El pune suflet pentru jucători. Le vrea binele și e capabil să renunțe la bani.
Va fi o pierdere pentru Farul, deși Buzbuchi are experiență și a avut meciuri bune. Dar mi se pare că Hagi a renunțat prea ușor la Aioani. A plecat un jucător bun, care a avut intervenții bune. Iar Rapid a făcut o afacere bună. Vorbeam cu un prieten și îi ziceam ‘Hagi chiar știe să vândă’. E singurul care știe să vândă și știe ce vinde. El mă contrazicea”, spunea Balint, nu cu mult timp în urmă, la Digi Sport.