A răbufnit Nicolae Dică și și-a dat drumul la gură. Fostul antrenor al FCSB, dezvăluiri despre viața extrasportivă a unui fotbalist

Robert Zanfir 10.11.2022, 18:37
A răbufnit Nicolae Dică și și-a dat drumul la gură. Fostul antrenor al FCSB, dezvăluiri despre viața extrasportivă a unui fotbalist

Nicolae Dică (42 de ani) a dezvăluit că unul dintre jucătorii care ar fi avut probleme extrasportive în cele două mandate ale sale la FCSB ar fi fost Constatin Budescu. Actualul mijlocaș al celor de la Petrolul a evoluat în două mandate în tricoul roș-albastru.

Nicolae Dică a plecat de la FCSB după ce ar fi pierdut vestiarul. Gigi Becali l-a arătat cu degetul, jucătorii au recunoscut, după victoria cu Rapid, 3-1. Nu doar Dawa sau Edjouma ar fi fost în conflict cu tehnicianul. Dică dezvăluie că în mandatul trecut a avut probleme cu Constantin Budescu. „Budi” a avut, însă, un statut privilegiat datorită realizărilor din teren.

Nicolae Dică, dezvăluiri despre viața extrasportivă a unui jucător de la FCSB

Iunie 2017 – decembrie 2018 și iulie – noiembrie 2022 sunt perioadele în care Dică a primit mandat din partea lui Gigi Becali. Antrenorul reafirmă că este un adept al disciplinei și din acest motiv a avut parte de tensiuni în vestiarul FCSB. Totuși, recunoaște că mai face excepții de la regulă, atunci când vine vorba despre jucători speciali. Constantin Budescu este unul dintre ei.

„Există vreun jucător care poate din 5 meciuri să-mi câştige 3 meciuri? Dacă este acum, să ridice mâna. Dacă acest jucător ridică mâna şi spune că din 5 meciuri eu câştig 3 meciuri, eu sunt cel care închid ochii la antrenament dacă nu te antrenezi 100%.

Sau dacă facem nu ştiu ce, dar tu vrei să faci altceva, te las să faci altceva. Dar câştigă tu meciul! Nu mi-a ridicat niciunul mâna.

Atunci dacă suntem toţi, trebuie să fim o echipă şi trebuie împreună să câştigăm meciul. Doar aşa putem să câştigăm. Şi asta este viziuna mea, aşa gândesc eu”, a spus Nicolae Dică la Orange Sport.

„La Budescu închideam ochii”

„În primul mandat am avut jucători cu mare experienţă […] Din toţi aşa, că nu-i pun pe Teixeira, pe Junior Morais, pe Filip – care acum e în staff, pe ”Bizonul” (n.r. Gnohere), îl pun pe Budescu.

Îl ştiţi pe Budescu… păi nu am avut un conflict cu Budi. Cât am stat la Steaua (n.r. FCSB), un an şi jumătate, n-am avut un conflict cu Budi. De ce? Pentru că eu închideam ochii la unele lucruri. Pentru că ştiam că vine meciul şi Budi îmi va da o pasă de gol sau un gol.

La alt jucător, închizi o dată, de două ori, de trei ori, dar dacă nu te ajută la meci, nu trebuie să iei măsuri? Mie îmi place disciplina. Aşa sunt făcut eu, pentru disciplină”, a mai spus Nicolae Dică.

După despărțirea de FCSB, Nicolae Dică se află în căutarea unei noi experiențe. Spune că nu va reveni nciodată alături de Gigi Becali. Deocamdată și-a găsit locul pe lista celor 11 antrenori schimbați în primele 17 etape din Superliga:

  • Toni Petrea (FCSB), Laszlo Balint (UTA Arad), Alexandru Pelici (CS Mioveni), Erik Lincar (Universitatea Cluj), Adrian Mihalcea (Chindia Târgoviște), Marius Croitoru (FCU Craiova), Andrei Prepeliță (FC Argeș), Ilie Poenaru (UTA Arad), Nicolae Dică (FCSB) și Flavius Stoican (CS Mioveni) și Mihai Teja (FC Botoșani)… Lista rămîne deschisă.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622