A murit Pele! Inevitabilul s-a produs. Omul considerat cel mai mare fotbalist al tututor timpurilor s-a stins în urmă cu puțin timp. La 82 de ani, Edson Arantes do Nasciemento lasă în urma lui o moștenire greu de egalat.
Până la explozia lui Maradona din anii ’80 și ’90, Pele era considerat de absolut toată lumea cel mai bun fotbalist din toate timpurile. Argentinianul a intrat apoi și el într-o luptă pe care FIFA a considerat-o egală la încheierea mileniului trecut, iar în ultimul deceniu Messi și Ronaldo sunt incluși și ei pe listă. Indiferent de preferințe, legenda lui Pele rămâne unică și pentru eternitate.
Edson Arantes do Nascimento s-a născut pe 23 octombrie 1940, în orășul Tres Coracoes, din districtul Minas Gerais. Tatăl său, Dondinho, era fotbalist la Fluminense, însă într-o epocă în care și profesioniștii erau săraci. Puștiul a fost poreclit de familie Dico, însă numele său „de scenă” avea să îi fie pus mai târziu. Idolul lui Edson era un portar de la Vasco da Gama, Bile, însă puștiul nu îi putea pronunța corect numele, așa că prietenii săi l-au botezat după forma greșită, Pele.
A început cu fotbalul în sală și, povestea el mult mai târziu, l-a ajutat enorm, pentru că indoor se juca mai rapid decât pe un teren cu gazon, iar adversarii erau mult mai apropiați pe suprafața de joc. La 15 ani a ajuns în curtea lui Santos și nu i-a luat prea mult să îi convingă pe toți că este un viitor mare fotbalist. A primit imediat un contract, iar în toamnă a debutat strălucitor într-un meci câștigat de echipa sa cu 7-1, marcând un gol. Abia peste o lună și jumătate urma să împlinească 16 ani.
La 10 luni după ce semnase primul contract de profesionist, Pele a devenit golgheterul campionatului Braziliei și a fost convocat la echipa națională. A debutat cu gol pe Maracana pentru selecao, devenind și rămânând până astăzi cel mai tânar marcator la prima reprezentativă, dar echipa sa a pierdut în fața rivalei Argentina. La Cupa Mondială din 1958, din Suedia, întreaga lume a aflat cine este Pele. Avea doar 17 ani, dar a dus Brazilia spre trofeu, cu cinci goluri marcate în trei meciuri jucate.
Imediat, marile cluburi din Europa s-au îmbulzit la sediul clubului Santos. Juventus, Real Madrid și Manchester United au făcut oferte substanțiale, însă cel mai aproape să-l cumpere pe Pele a fost Inter. Angelo Moratti a avut contractul semnat cu gruparea braziliană, dar fanii lui Santos au ieșit în stradă, cu zecile de mii, și au amenințat cu revolta. Șefii clubului s-au temut și l-au rugat pe Moratti să rupă înțelegerea, ceea ce s-a și întâmplat.
Pele a devenit chiar în acel an cel mai bun marcator al Braziliei. A punctat de 57 de ori, record care nu a fost depășit până astăzi. Au urmat sezoane excepționale, cu trofee și goluri pe bandă rulantă din partea noului superstar al fotbalului mondial. Evident, și ofertele din Europa au continuat, așa că brazilienii au luat o decizie unică în sportul internațional: Pele a fost declarat de către președintele de atunci al țării, Janio Quadros, drept „tezaur național”.
Legenda spune că a devenit cel mai bine plătit sportiv al planetei, tocmai pentru a-l păstra în Brazilia. Iar Pele s-a revanșat cu vârf și îndesat. Șase titluri naționale în vitrina lui Santos (Campeonato Brasiliero), plus alte 10 locale (Paulista).
Starul a confirmat și pe plan continental și apoi mondial cu echipa sa de club: Santos a devenit prima echipă din Brazilia care a câștigat Copa Libertadores și, apoi, și prima care a cucerit Cupa Intercontinentală. Ultimul trofeul a venit după o victorie fabuloasă în fața Benficăi, scor 5-2, chiar la Lisabona, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri oferite de Pele omenirii. A marcat un hat-trick și elogiile venite la final au dăinuit peste ani.
„Am venit sperând să îl opresc pe cel mai bun fotbalist din lume și plec de la meci convins că m-a învins cineva care nu s-a născut pe această planetă!” – Costa Pereira, portar Benfica
Pele a ajuns la mondialul din 1962, din Chile, în postura de cel mai bun jucător al lumii. S-a accidentat însă în al doilea meci din grupă și a privit restul turneului final din tribună. Colegii săi au câștigat trofeul, iar Pele, la nici 22 de ani, era dublu campion mondial.
Au urmat ani glorioși la Santos, cu o dominare autoritară a competițiilor interne din Brazilia și cu încă un trofeu în Copa Libertadores și unul în Cupa Intercontinentală, după un succes în fața lui Milan. Vacanțele erau foarte scurte la Santos, pentru că în pauzele competiționale echipa braziliană pleca în lungi turnee, în toată lumea. Toți voiau să-l vadă pe viu pe marele Pele, așa că în orice oraș din lume venea Santos, fie că era vorba de Amsterdam, Munchen sau Cape Town, lumea se îmbulzea să-l urmărească jucând pe cel mai mare fotbalist al planetei.
„A fost cel mai complet jucător pe care l-am văzut vreodată.” – Franz Beckenbauer
„Pele a fost singurul fotbalist care a depășit granițele logicii.” – Johan Cruyff
Magia marelui fotbalist brazilian a adus și scene uluitoare. În 1969, Santos a jucat în Nigeria într-unul dintre oșșnuitele sale turnee. Țara africană era măcinată de un război civil, iar beligeranții au făcut un armistițiu de două zile pentru a lăsa partida să se joace. Ulterior, au reluat războiul, care a mai durat aproape un an.
Cupa Mondială din 1966 a fost de coșmar pentru Pele, care a fost lovit extrem de dur de către toți adversarii, iar Brazilia a plecat acasă după faza grupelor. Selecao s-a răzbunat patru ani mai târziu. Cu un Pele ajuns la 30 de ani, alături de alți jucători stelari, Brazilia a demolat tot ce i-a stat în cale și a câștigat definitiv trofeul Jules Rimet. Printre învinsele senzaționalei echipe auriverde s-a numărat și România. Cu Rică Răducanu, Cornel Dinu, Liță Dumitru și Mircea Lucescu în primul 11, tricolorii au pierdut mai mult decât onorabil, 2-3, iar decarul selecao a înscris de două ori în meciul jucat în grupe. Pele a intrat în istorie: și astăzi este singurul fotbalist din lume care are în palmares trei titluri mondiale.
„Nu a existat niciodată o echipă atât de bună la Cupa Mondială precum cea a Braziliei din 1970. Întregul turneu, din punct de vedere tehnic, a fost fantastic. A fost un meci foarte important pentru fotbalul românesc. Un spectacol imens. Toți jucătorii noștri voiau să schimbe tricoul cu Pele! Eu am fost cel mai rapid și am reușit!”- Mircea Lucescu
1971 a însemnat retragerea lui Pele din națională. 92 de meciuri și 77 de goluri a bifat „O Rei” (Regele) pentru reprezentativa Braziliei, recordul de reușite nefiind nici până astăzi depășit. În 1974 s-a retras temporar și de la Santos. Adică mai juca doar atunci când voia, pentru că regulile erau altele în acea vreme. În 1975 a plecat în Statele Unite și a semnat cu Cosmos New York. A fost primul mare fotbalist care mergea în SUA, iar rețeta a fost fantastică: stadioane pline cu 60-70.000 de oameni au fost văzute pentru prima dată la un meci de „soccer”. În următorii ani, datorită lui Pele, în SUA au venit să joace legende precum Johan Cruyff, Franz Beckenbauer, Bobby Moore sau George Best.
„Cel mai mare jucător din istorie a fost Di Stefano. Nu pot să-l încradrez pe Pele la capitolul fotbaliști, a fost mult mai mult decât atât!” – Ferenc Puskas
1 octombrie 1977 rămâne în istorie ca data la care Pele a jucat ultimul său meci. O partidă jucată pe Giants Stadium din New York, între Cosmos și Santos. Brazilianul a evoluat câte o repriză pentru fiecare echipă în fața a 80.000 de oameni și a zeci de milioane de telespectatori din întreaga lume. A fost finalul unei ere, finalul carierei unui fotbalist excepțional, iar statisticienii s-au apucat de treabă: 1279 goluri în 1.363 de meciuri, record neatins vreodată de cineva. Din respect pentru marele Pele, i-au fost luate în considerare și reușitele din sutele de meciuri demonstrative, iar cifrele de mai sus au intrat în Guiness Book. Este și în prezent cel mai bun marcator din istoria fotbalului. La capitolul goluri înscrise la echipele de club în meciuri oficiale, a fost depășit de doi pretendenți la tron: Ronaldo și Messi.
În 2014, adică la 37 de ani de la retragerea lui Pele, France Footbal, revista care decernează Balonul de Aur, a făcut un calcul, ținând cont de criteriile sale, și a constatat că, dacă ar fi fost eligibil, Pele ar fi câștigat de șapte ori prestigiosul trofeul individual, cifră pe care nu a atins-o nici un fotbalist vreodată. În perioada în care juca brazilianul, Balonul de Aur se acorda doar jucătorilor europeni care evoluau pe Bătrânul Continent. Din acest motiv, nici Maradona nu a cucerit vreodată trofeul. De altfel, după apariția fenomenală a lui El Pibe D’Oro în fotbalul mondial, acolo unde a uimit precum Pele, în perioada 1980-1994, s-a născut întrebarea „cine e cel mai mare?„. FIFA a răspuns în anul 2000, când i-a desemnat pe amândoi fotbaliștii secolului XX.
„Pele e cel mai bun jucător din istorie. Messi și Ronaldo sunt foarte buni și ei, dar Pele e cel mai bun!” – Alfredo Di Stefano
Dacă pe teren brazilianul a fost un geniu, în viața de toate zilele, cât și-a putut permite un star de asemenea calibru, a fost omul Pele. A avut șapte copii cu șapte femei și numeroase alte relații sentimentale. Primul său fiu, Edinho, a fost și el fotbalist, tot la Santos, dar a devenit mai celebru atunci când a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru spălare de bani din narcotice. Tatăl său l-a susținut din răsputeri. A avut o fiică pe care nu a recunoscut-o niciodată, nici măcar după ce aceasta a decedat în 2006, deși testele ADN au dovedit că el este părintele.
Pele a fost ministru al sportului în Brazilia, a dat o lege anticorupție care îi poartă numele, a fost el însuși acuzat de corupție și a fost imaginea tuturor marilor competiții găzduite de Brazilia și de numeroase țări din toată lumea. A fost decorat de Regina Angliei și de zeci de președinți, a jucat în filme, „Drumul spre victorie” fiind unul chiar foarte reușit, a scris mai multe autobiografii și, mai presus de toate, a rămas un fotbalist fără pereche, Marele Pele.
„A fost omul Pele și, apoi, fotbalistul Pele. Iar să joci fotbal ca el înseamnă să joci precum Dumnezeu!” – Michel Platini