A murit omul care a descoperit zeci de fotbaliști în România. Mesajul transmis de Hagi
Este doliu în fotbalul românesc. Dan Ionescu, unul dintre cei mai buni descoperitori de talente din România, a murit la vârsta de 78 de ani.
Dan Ionescu a fost șeful la Centrul Național „Luceafărul” și fost conducător al departamentului de copii și juniori din cadrul FRF.
Mesajul transmis de Gică Hagi
Gică Hagi a reacționat și el după aflarea veștii tragice.
“Ne-a părăsit Dan Ionescu, unul dintre cei mai importanți căutători de talente din fotbalul românesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost un om important pentru cariera mea de fotbalist“, a spus Gheorghe Hagi pe rețelele de socializare.
Și Marcel Pușcas a scris un mesaj după moartea lui Dan Ionescu.
„Azi, din păcate, a mai plecat și prietenul prof. DAN IONESCU. A fost președintele clubului Olimpia București, întemeietorul și coordonatorul centrului LUCEAFĂRUL București al FRF si directorul compartimentului de juniori al FRF mai bine de 20 de ani. Și-a dedicat peste 60 de ani sportului. A fost de departe cel mai bun in activitatea cu juniorii țării.
Am pierdut o valoare pe care unii în ultimii 10 ani n-au știut s-o prețuiască”a scris pe Facebook de Marcel Pușcaș, președintele FCU Craiova.