Fotbalul românesc este din nou în doliu după vestea tristă primită în cursul zilei de marți. Ion Bucu, fost portar la Dinamo și Politehnica Iași, a murit la vârsta de 66 de ani. Clubul ieșean a confirmat tragica veste.
Fotbalul românesc este în doliu după vestea tragică primită în cursul zilei de mați. Ion Bucu, fost portar la Dinamo și Politehnica Iași, a încetat din viață la vârsta de 66 de ani. Vestea a fost confirmată de clubul ieșean.
Fostul mare portar al Politehnicii Iași a încetat, astăzi, din viață! Născut la data de 26.01.1956 la Săveni, județul Botoșani, Ioan Bucu a început fotbalul la echipa locală, Tractorul, apoi, îndrumat de tatăl său a venit la Iași pentru studii și nu a durat mult până să ajungă în vestiarul echipei din Copou.
Calitățile incontestabile au atras atenția selecționerilor și Ioan Bucu a ajuns la loturile naționale. A debutat sub tricolor în Turcia, în 1978, apoi a apărat poarta României la Universiada din 1979, găzduită de Mexic. În 1985 a fost transferat la Dinamo București, iar în 1988 a revenit la Poli. După încheierea carierei sportive a lucrat în administrație fiind conducătorul secției de fotbal la clubul ieșean, dar și directorul Direcției pentru Sport și Tineret a Județului Iași. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în comunicatul clubului Politehnica Iași.
Ion Bucu s-a născut în Săveni și a început fotbalul la echipa locală, Tractorul. Ulterior s-a făcut remarcat la Politehnica Iași. El a făcut parte din naționalele de juniori, tineret și olimpică a României.
Evoluțiile excelente de la Politehnica Iași i-au adus lui Ion Bucu transferul la Dinamo. El a jucat în Ștefan cel Mare în perioada 1985-1987, fiind antrenat și de Mircea Lucescu. Bucu a debutat la naționala mare a României în 1978, într-un meci cu Turcia, pierdut cu 1-2. El a stat în poarta naționalei la Universiada din Mexic, din 1979. După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Bucu a fost președinte la Politehnica Iași și director al DJTS Iași.
Mereu mi-am ghidat principiile după cei trei ”F”: fotbal, facultate şi familie. Sportul-rege este pasiunea vieţii mele, dar studiile şi familia sunt viitorul“, spunea Ion Bucu în 2009, conform Adevărul.