Socrul lui Ianis Hagi este unul dintre cei mai cunoscuți și bogați machedoni din Constanța.
Dimciu-Pavaloti Tănase, tatăl Elenei, are mai multe afaceri în agricultură și construcții. El este prieten cu Gică Hagi. Familiile au participat la evenimente împreună și păstrează o relație apropiată de ani buni. „Regele” n-a ratat momentele de bucurie din familia Tănase, inclusiv botezul pe care Dimciu Tănase l-a organizat pentru nepoțelul pe care i l-a oferit băiatul său.
Ianis și Elena Hagi au anunțat că se căsătoresc după ce tânăra a acceptat inelul pe care iubitul i l-a oferit vara trecută, la Paris. În decembrie a avut loc cununia civilă, iar astăzi, chiar în ziua finalei Euro 2024, cuplul și-a desăvârșit relația în fața lui Dumnezeu, într-o ceremonie religioasă care a avut loc la biserica Visarion din București. În lăcașul de cult au fost membrii familiei, precum și prietenii apropiați.
Dimciu Tănase și soția sa, Liliana, au preferat să nu apară în lumina reflectoarelor. Au făcut doar câteva declarații scurte, împreună cu cuscrii lor, Gică și Marilena Hagi, în timpul petrecerii de cununie, care a avut loc chiar de Crăciun, în nordul Capitalei. Familia Tănase preferă discreția, în ciuda statutului financiar pe care-l are. Conform informațiilor din apropierea familiei, și cuplul Dimciu și Liliana Tănase ar avea câteva milioane bune de euro în conturi.
Sursa capturi: SpyNews.ro