Liviu Ciobotariu a trecut cu greu peste emoțiile meciului de infarct cu FCU Craiova. Echipa lui a revenit de la 0-3, a avut și om în minus, pentru ca apoi să piardă la loviturile de departajare. Antrenorul ar putea părăsi formația din Ilfov.
Antrenorul ilfovenilor nu s-a ascuns că ia în considerare o plecare de la echipă, mai ales după ce nu a putut să ducă echipa în barajul pentru Conference League.
Joc spectaculos pentru spectatori, dar nu pentru cardiaci. Am început slab meciul, ne-am apărat prea jos. Am discutat la vestiar cu băieții, dar am încasat apoi două goluri, de fapt toate trei, care puteau fi evitate. Însă vreau să îi felicit pe jucători pentruu atitudinea lor și pentru că au crezut în rezultat. Când revii de la 0-3, te poți declara mulțumit, acesta este sentimentul meu. Puteam câștiga dacă gestionam mai bine contraaatacurile noastre. Este greu să digeri asemenea eșec, așa a fost și data trecută, am revenit atunci de la 0-2, acum de la 0-3. La penalty-uri este loterie, cineva trebuie să rateze. Îi felicit pe cei de la FCU Craiova, au meritat victoria
Am fost surprins de eliminare, am înțeles că a împins, o greșeală copilărească, dacă rămâneam în 11, poate că era altceva. Trebuie să mă liniștesc după acest meci, am avut trăiri intense, de la agonie la extaz, apoi iar agonie. Mă voi liniști și apoi voi lua o decizie. Mă gândesc și la o schimbare, am oferte și de afară, nu știu, în 2-3 zile voi da un răspuns concret, a explicat antrenorul
Omul care a dus meciul în prelungiri, cu reușita din prelungiri, regretă că echipa lui nu a profitat de șansa oferită de regulament ca să joace pentru un loc în Europa.
„Mă simt dezamăgit, am revenit de la 0-3, am dovedit că suntem puternici. Nu degeaba am avut 14 meciuri pozitive. Eu am spus de la început că vom ajunge la penaltiuri și eu voi marca golul decisiv. De aceea am și cerut să bat ultimul penalty, dar din păcate a ratat Igor Armaș, care până acum bătuse impecabil. Asta este, am pierdut nemeritat.
A fost un sezon mai bun, am vrut să mergem cu Voluntari în Conference League, chiar dacă nu înțeleg acest sistem. Noi am terminat pe 9 și jucam baraj pentru Europa, nu prea este normal, dar am zis să profităm de acest lucru. Nu știu ce va face Mister, dacă mai stă, noi am vrea să continuăm cu el acest proiect”, a declarat atacantul
Un meci spectaculos, puține echipe revin de la 0-3, am făcut-o noi, în 10 oameni. Am arătat tărie de caracter, dar la penalty-uri eu am ratat primul, din păcate. Am și exersat în această răptămână, dar tot am ratat. Îmi pare rău că și Aliji a primit roșu așa ușor, era un moment greu. Este vorba de mentalitate, dar suntem o echipă, pierdem cu toți.
Eu sper să rămână Mister, nouă ne-a zis că nu a semnat cu nimeni și aștepta să vadă acest meci. Era convins că vom trece mai departe, a comentat și Armaș