Echipa națională a României a plecat cu un punct din Kosovo, scor 0-0, la capătul unui meci în care a tremurat serios, din pricina ocaziilor create de gazde. Imediat după meci, Adrian Mutu a identificat salvatorul reprezentativei noastre.
Pe un gazon îmbibat cu apă în urma ploii torențiale care refuza să se oprească de mai bine de 24 de ore, elevii lui Edi Iordănescu au fost dominați copios de kosovari, care au semnat cele mai mari ocazii ale partidei și chiar au introdus mingea în poartă. VAR-ul a anulat, însă, golul lui Zhegrova din minutul 69, pentru o poziție de offside.
Potrivit „Briliantului”, premiul pentru omul meciului trebuie să-i revină lui Horațiu Moldovan, aflat la primul său meci oficial sub tricolor. Acesta a dezvăluit că îi va transmite și un mesaj de felicitare pentru paradele cu care a reușit să păstreze poarta intactă pe parcursul celor 90 de minute.
„Nu-mi vine să cred că în 2023 există un asemenea teren pe care să joci. România a făcut un meci defensiv bun. Moldovan a fost peste toți. Mi-a plăcut, a făcut un meci foarte bun, a dat siguranță. O să-i dau un mesaj. Mă bucur pentru el că a fructificat această șansă și a confirmat încrederea selecționerului”, a declarat Adrian Mutu, la Antena 1.
Revenit în circuitul echipei naționale după mai bine de un an, Ianis Hagi a intrat pe finalul meciului de la Priștina, dar a avut o prestație entuziasmantă, în opinia lui Adrian Mutu, care și-ar fi dorit ca selecționerul să fi apelat mai devreme la serviciile sale. Și Denis Alibec a fost lăudat pentru determinarea de care a dat dovadă.
„Man și Coman n-au fost foarte periculoși azi, parcă a fost un plus cu Mihăilă și Moruțan. Când au intrat Ianis și Alibec, pe final, au dat senzația că pot schimba ceva. Poate dacă ar fi fost mai devreme în teren ar fi reușit să facă mai mult. Dacă jucam contra Franței, Portugaliei, Germaniei și făceam un joc în care știam să suferim, acest rezultat era unul bun. Kosovo cred că e o echipă mai slab cotată decât noi și am fost dominați”, a mai spus tehnicianul Rapidului.
În urma acestui rezultat, România ocupă poziția a doua, cu 7 puncte și trei avans față de Israel, care completează podiumul. Liderul grupei I este Elveția, adversara noastră din următoarea rundă a preliminariilor.