”A fost o călătorie infernală”. Golgheterul lui Dinamo se desparte de echipă. Ce mesaj emoționant a transmis

Bogdan Solomon 08.06.2024, 15:35
”A fost o călătorie infernală”. Golgheterul lui Dinamo se desparte de echipă. Ce mesaj emoționant a transmis

Veste proastă primită de dinamoviști. Golgheterul din sezonul trecut și-a anunțat plecarea printr-un mesaj emoționant, publicat pe rețelele de socializare.

De altfel, lotul va suferi modificări importante în această vară. Alți cinci jucători au fost puși pe liber până acum. Rămâne de văzut cum va arăta și campania de transferuri.

Singura certitudine se referă la banca tehnică. Zeljko Kopic și-a prelungit contractul după evitarea retrogradării, cu misiunea de a forța o calificare în playoff-ul următoarei ediții a Superligii.

Dinamo a rămas fără golgheterul din sezonul trecut

Goncalo Gregorio a fost adus în vara anului trecut și s-a numărat printre piesele de bază ale „câinilor roșii” din precedenta stagiune. Stau mărturie cele opt reușite care l-au transformat în golgheter, la egalitate cu Dennis Politic.

Cu toate acestea, a venit momentul să-și ia rămas bun de la coechipieri, staff tehnic, conducere și fani. Asupra viitoarei destinații planează misterul.

Nu este exclus să continue în Superliga, dacă va primi o propunere tentantă. Așa a procedat Neluț Roșu, care a fost convins de Dorinel Munteanu să semneze cu Oțelul Galați.

„Toate poveștile vin și pleacă. Le mulțumesc tuturor oamenilor care mi-au oferit această oportunitate, atât antrenorilor și staff-ului tehnic pe care i-am avut, cât și celor care au crezut în mine.

A fost o plăcere să joc pentru acest club mare, care va fi mereu în inima mea. A fost un sezon dificil cu o echipă cu totul nouă și sunt fericit să realizez mai mult de 40 de meciuri, marcând 8 goluri și oferind 2 pase decisive, ajutând clubul să atingă obiectivul principal al sezonului.

Mulțumesc, de asemenea, tuturor oamenilor care m-au primit cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze, tuturor suporterilor care sunt mereu alături de club și în special coechipierilor mei pe care îi voi purta cu mine toată viața. A fost o călătorie infernală”, a transmis Gregorio.

Florin Andone la Dinamo? Reacția lui Andrei Nicolescu

După plecarea portughezului, Dinamo va demara, cel mai probabil, căutările pentru o nouă soluție în avanposturi. Deocamdată îi are la dispoziție pe Hakim Abdallah și Astrit Selmani.

În spațiul public s-a vorbit despre Florin Andone, care a decis să se despartă de formația spaniolă Eldense. Chestionat pe marginea subiectului, administratorul special Andrei Nicolescu a oferit un răspuns evaziv.

„Din păcate, chiar dacă am fi, chiar dacă n-am fi interesaţi de Florin Andone, nu putem discuta nimic, nu putem comenta nimic. Ar însemna să-mi fac mie rău. Ştiţi că niciodată n-am vorbit înainte despre astfel de lucruri”, a spus acesta pentru sportpesurse.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622