Topul celor mai bogați oameni din lume s-a modificat din nou. Astfel, Elon Musk și-a recuperat titlul de cel mai bogat om din lume, conform indexului miliardarilor Blommberg. Ce avere are miliardarul.
Elon Musk este din nou cel mai bogat om din lume. Directorul general al Tesla Elon Musk l-a detronat pe Bernard Arnault, părintele LVMH, după ce acţiunile companiei au crescut cu 70% de la începutul acestui an.
Potrivit Bloomberg, șeful Tesla are o avere netă de aproximativ 187,1 miliarde de dolari. Cu această sumă, miliardarul l-a depășit pe Bernard Arnault, a cărui avere se ridică la 185,3 miliarde de dolari.
Elon Musk a fost detronat de Bernard Arnault după ce a cumpărat Twitter. El a recunoscut că a avut de suferit din cauza achiziției făcute, dar și pentru că scăzuse piața în domeniul tehnologiei.
Șeful Tesla a stat aproximativ două luni pe locul 2 în topul celor mai bogați oameni din lume. Averea lui a crescut datorită majorării cu aproape 70% a prețului acțiunilor Tesla din acest an și astfel a reușit să își recupereze titlul.
În ciuda faptului că este cea mai bogată persoană din lume, Elon Musk deţine recordul pentru cea mai mare avere pierdută vreodată de cineva în istorie. Concret, el a pierdut o avere de 200 de miliarde de dolari, după ce averea sa netă a scăzut de la 340 de miliarde de dolari, în noiembrie 2021, la 137 de miliarde de dolari în decembrie 2022.
Aproximativ opt mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă în urma disponibilizărilor făcute de Elon Musk. Miliardarul cu cetățenie sud-africană, canadiană și americană a dat afară jumătate dintre angajaţi la cumpărarea companiei Twitter, conform The New York Times. El a continuat să demită şefi de produs, experţi în megadate şi ingineri care lucrează în domeniile învăţării automatice şi fiabilităţii platformei până weekend-ul trecut. Atunci, a dat afară două sute de angajați.
Printre cei afectaţi de măsura în cauză se numără Esther Crawford, directorul de management al produselor Twitter, care a fost una dintre puţinele femei aflate la vârful companiei sub conducerea lui Musk, conducând noile iniţiative care aduc bani, precum serviciul de abonament Twitter Blue.