Fanii lui Manchester United au luat foc după eşecul ruşinos suferit în deplasarea de pe stadionul „Anfield Road”. Căpitanul Bruno Fernandes a fost ţinta preferată a suporterilor „diavolilor roşii”, care îi cer lui Erik ten Haag să îl deposedeze pe acesta, de urgenţă, de banderola de căpitan.
„Este un căpitan şi un lider groaznic. Nu trebuie să mai poarte niciodată banderola de căpitan”, a tunat unul dintre suporterii lui Man. United.
Mijlocaşul portughez i-a scos din sărite pe înfocaţii fani ai grupării de pe „Old Trafford” mai ales pe parcursul celei de-a doua reprize. Fernandes a avut o prestaţie dezamăgitoare în confruntarea cu Liverpool şi a părut nervos că nu a fost înlocuit de Erik ten Haag, după golul al şaselea al lui Salah.
„Bruno Fernandes este un jucător decent, dar a avut întotdeauna o atitudine putredă. Niciodată nu a avut material de căpitan. Ten Haag trebuie să-i ia banderola de pe braţ”, a opinat şi un alt fan. „Este o performanţă ruşinoasă pentru el. Când îşi pierde capul, devine opusul a tot ceea ce îţi doreşti de la un căpitan”, a continuat fanul respectiv.
În locul lui Bruno Fernandes, suporterii trupei de pe „Teatrul Viselor” îl vor pe fundaşul central francez Raphael Varane.
Fostul mare căpitan al lui Manchester United, Roy Keane, s-a arătat, la rândul său, deranjat de atitudinea jucătorilor lui Erik ten Haag din întâlnirea de ieri. Acesta le-a atras, de asemenea, atenţia lui Bruno Fernandes şi celorlalţi coechipieri ai săi că trebuie să se trezească rapid pentru meciul din Europa League, cu Betis Sevilla.
„Cei mai valoroşi jucători ai lui Man. United, cei pe care ne bazăm cei mai mult, sunt cei care au dezamăgit în meciul cu Liverpool. Întotdeauna am spus că dacă suntem învinşi într-un meci mare, la o diferenţă de şase sau şapte goluri, trebuie să ne ascundem. Este atât de jenant”, a explicat, vizibil nervos, Keane.
„Diavolii roşii” nu au mult timp la dispoziţie să-şi revină după înfrângerea de la Liverpool. Joi, elevii lui Erik ten Haagg vor primi, pe teren propriu, vizita spaniolilor de la Betis, formaţie clasată pe poziţia a cincea în La Liga.
„Ce pot face? Trebuie să-şi revină. Au un meci important la mijlocul săptămânii, în Europa League. Trebuie să uite de jocul de pe Anfield Road. Nu sunt sigur ce trebuie să mai spun. Sunt în stare de şoc”, a mai declarat Keane.