A ajuns în China! Prima imagine cu Andrea Compagno la noua echipă. Foto

Bogdan Solomon 12.02.2024, 13:15
A ajuns în China! Prima imagine cu Andrea Compagno la noua echipă. Foto

Andrea Compagno a ajuns în China. Prima imagine în tricoul noii echipe a fost dată publicității cu puțin timp în urmă, prin intermediul rețelelor de socializare.

În schimbul său, FCSB a încasat 120.000 de euro, o sumă infimă față de cea oferită în vara anului 2022, când a fost transferat de la FCU Craiova. Gigi Becali îl trecuse „pe linie moartă”, motiv pentru care și-a dorit neapărat să-l cedeze în această iarnă, chiar dacă echipa nu mai are niciun atacant de meserie.

Andrea Compagno a ajuns în China. Prima imagine în tricoul noii echipe

Transferul în China a fost întâmpinată cu entuziasm de familia lui Andrea Compagno. Stă mărturie fotografia postată de Tiziana Armato pe contul personal de Facebook.

Vârful de 27 de ani a părăsit Europa, dar a dat o adevărată lovitură din punct de vedere financiar. Tianjin Jinmen Tiger i-a propus un salariu stagional de 850.000 de euro.

Potrivit jurnaliștilor din statul asiatic, oficialii echipei au purtat tratative cu alți doi atacanți, dar prețul extrem de mic solicitat de Gigi Becali i-a determinat să-l aleagă pe golgheterul din sezonul trecut al Superligii.

„Prețul a fost principalul motiv pentru alegerea de către Tianjin JMT a lui Andrea Compagno, pentru care se va plăti doar 100.000 de euro. Tianjin JMT a mai fost în legătură cu Deabeas Owusu-Sekyere (Cangzhou Mighty Lions) și Adbul Aziz Yakubu (Wuhan Three Towns), dar nu a reușit să ajungă la un acord”, a transmis Titan Sports.

Vestiarul îl regretă pe italian. Anunțul lui Darius Olaru

După plecarea lui Compagno, David Miculescu a preluat postul de atacant, dar fără succes. În meciul cu Sepsi a ratat o ocazie importantă de a marca și a fost cel mai slab om de pe teren.

De altfel, căpitanul Darius Olaru a recunoscut, imediat după fluierul final, că italianul reprezintă o pierdere importantă pentru FCSB: „Andrea era un coleg și o persoană foarte bună, un profesionist. Uneori se simte lipsa unui atacant. Cred că ne putea ajuta mai mult în acest sezon. Și în acest meci, cred că ar fi ajutat mult un atacant ca el, era bătăios. Asta este, încercăm să ne facem treaba fără el, iar la final să-i păstrăm o medalie de campion”.

Roș-albaștrii s-au impus la limită, scor 1-0, grație golului reușit de Alexandru Băluță în minutul 16. Avansul de nouă puncte față de poziția secundă (ocupată de Rapid după victoria cu CFR Cluj) a fost astfel refăcut.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622