Scandal uriaș între Sepsi și Horațiu Moldovan. Dezvăluiri inedite din vestiar. „A venit la mine plângând”

Dragos Stefanescu 03.10.2021, 17:47
Scandal uriaș între Sepsi și Horațiu Moldovan. Dezvăluiri inedite din vestiar. „A venit la mine plângând”

Meciul Sepsi OSK – Rapid s-a jucat aseară la Sfântu Gheorghe. Cele două echipe au oferit un fotbal spectaculos, partida terminându-se cu scorul de 2-2. La finalul meciului a izbucnit un scandal uriaș între Sepsi și Horațiu Moldovan.

Scandal uriaș între Sepsi și Horațiu Moldovan

Aseară, Sepsi OSK și Rapid au oferit un meci spectaculos la Sfântu Gheorghe. Cele două echipe au jucat cu foarte multă ambiție și au reșit să marcheze câte două goluri fiecare. După ce Rapid a condus cu 2-0, covăsnenii au revenit miraculos reușind să egaleze. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-2.

La finalul partidei, spiritele s-au încins după ce portarul rapidist Horațiu Moldovan i-a acuzat pe suporterii covăsneni de comportament xenofob.

Fanii m-au taxat tot meciul, dar așa e aici. Nu le convine nimic! Când eram aici, nu le convenea că sunt român. Sunt 100% sigur! Altfel de ce m-au înjurat tot meciul?”, a spus Horațiu Moldovan.

Replica dură a oficialilor de la Sepsi

Replica oficialilor de la Sepsi nu s-a lăsat așteptată. Attila Hadnagy, directorul general al clubului Sepsi OSK, a reacționat dur la adresa portarului rapidist. Oficialul covăsnean a făcut referire și la perioada în care Horațiu Moldovan a făcut parte din lotul lui Sepsi, în 2019, dar în care nu a jucat niciun meci.

Vorbește prostii! Asta se întâmplă poate din cauza tinereții. Poate e normal. Are 2-3 meciuri în Liga 1 și încă nu știe că portarii adverși sunt huiduiți atunci când trag de timp. Dar de aici și până la a acuza de xenofobie e mult!

Până la urmă, dacă chiar vrea să știe, lumea din Sf. Gheorghe nici nu-l cunoaște. Nu ar avea cum pentru că nici n-a jucat pe aici.

Ar trebui să fie mai sincer, mai ales că, atunci când a venit la mine în birou, plângând că-l teroriza Emilian Dolha, l-am lăsat să plece. Nu-l teroriza nimeni, probabil că nu a făcut față antrenamentelor. Sunt dezamăgit să-l vedem cu astfel de declarații, mai ales că a primit înțelegere din partea noastră.

Întrebați toți românii de la Sepsi cum sunt tratați în Sf. Gheorghe. Să ne lase domnul Horațiu! L-aș ruga să fie mai atent cu ce declară. Nu cred că a existat vreun român care să fi avut probleme la Sf. Gheorghe. Dar probabil e mai ușor să ascunzi mizeria sub preș. Când nu își iese nimic cauți tot felul de motive.

Și încă ceva. Nu înțeleg cum se fac selecțiile națională. Să-l pui pe Moldovan în fața lui Niczuly e prea mult. Ați văzut cum a apărat Niczuly și ce reflexe a avut și ce goluri a luat Moldovan”, a spus Hadnagy pentru Gazeta Sporturilor.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622