EXCLUSIV. Poveștile incredibile cu Damian Militaru, gloria Stelei! Trimis de Armată la mină, l-a băgat pe Simeone cu capul în reclame în Liga Campionilor!

Patru titluri de campion cu Steaua. Trei Cupe ale României și Trei Supercupe. Trei sezoane consecutive în grupele Ligii Campionilor și alte meciuri în preliminarii sau în Cupa UEFA. Iar pe teren, dueluri directe cu Cannigia și Joao Pinto, Gascoigne și Laudrup, Deschamps, Del Piero și Conte, Simeone și Caminero. A jucat împotriva lui Moller, Chapuisat, Sammer și Riedle, Van der Elste, Boffin și Degryse, Asanovic, Rai, Canizares sau Mendieta.

Da e, român. O glorie a Stelei din anii ‘90, un fotbalist de excepție din vremea când valorile noastre se călcau pe picioare să prindă lotul lărgit al naționalei. El, Damian Militaru, nici măcar nu are un meci pentru România din acest motiv! Mijlocașul care dacă doar ar scrie pe un banner numele marilor echipe întâlnite ar înconjura lejer un stadion: Anderlecht, Juventus, Atletico Madrid, Benfica, Dortmund, Rangers, Valencia, PSG…

Pedepsit de Armată și trimis la mină!

Damian Militaru are azi 53 de ani. Din 2000, de peste două decenii, lucrează la Petroșani în cadrul clubului Jiul, unde a fost antrenor la copii și juniori, principal, delegat, secund, aproape că totul! Din dragoste pentru orașul și oamenii care l-au cucerit, după cum mărturisește. De aceea a și deschis școala de fotbal care îi poartă numele în oraș, pentru copiii talentați din Vale.

Deși atât de legat de Jiul, Damian e originar din… Râmnicu Sărat! Iar povestea trecerii lui ca jucător din Buzău spre Petroșani e una spectaculoasă, amestec de hazard și durere, transformate prin muncă și talent în surâs. O poveste care trebuie înțeleasă în contextul epocii comuniste:

Jucam pentru Râmnicu Sărat într-u meci cu echipa Armatei, A.S.A Buzău. Am sărit la cap cu un adversar, el când a căzut și-a rupt piciorul. Era și jucător, și soldat. Imediat un tip cu haină lungă de piele, cu stele pe el, a intrat pe teren. Părea a fi căpitan ca grad. Și m-a înjurat de mamă! Mama murise când eu aveam 4 ani. A ieșit balamuc, iar la final mi-a urlat: o să te trimit să faci armata la mină!”

EXCLUSIV. Autorul dezastrului de la Petroșani, la un pas de sinucidere. Detalii terifiante din cazul…

Și cam așa a fost. Armata l-a pedepsit și urma să facă istorie la Steaua! Dar până atunci, în loc să ajungă la Petrolul Ianca, Militaru a fost trimis la o subunitate militară din Baru Mare, județul Hunedoara, la exploatare minieră! Norocul lui a fost comandantul, un constănțean iubitor de fotbal, care era prieten bun cu patronul fabricii de bere Hațeg și om important pentru echipa din apropiere, Retezatul Hațeg:

Eram mort după fotbal, iar comandatul m-a văzut ce pot, mi-a dat permisie 7 zile și m-a trimis la Retezatul Hațeg în Liga 4. Să știi că era fotbal bun atunci și la acel nivel! M-au luat direct, am jucat extemă dreapta, soldat fiind, și am ieșit golgheter cu 44 de goluri”

Damian Militaru și militaru’ de la Baru Mare

Un jucător cum începea să se profileze a fi Damian Militaru nu avea cum să stea mult în L4. Iar șansa lui s-a numit Jiul Petroșani, viitoarea platformă spre Steaua și spre glorie:

Într-un amical selecționata județului Hunedoara versus Corvinul am impresionat și după meci am semnat cu Corvinul. Stabilisem ca după armată să mă mut la Hunedoara. A picat totul însă. Norocul meu a fost că m-au ochit marele Petre Libardi, antrenor de la Jiul, care azi dă și numele stadionului din Petroșani. El și Carol Creiniceanu, alt nume mare”

Sosirea la Jiul în 1990 a fost de bun augur. A fost primit cu căldură, a intrat titular, practic de la Retezatul Hațeg direct în Liga 1 de atunci! Și Jiul l-a ținut deși au venit curând oferte de la Petrolul Ploiești sau Universitatea Craiova.

Din prima zi am simțit că sunt foarte apreciat. Uite de ce: merg în birou la Petre Libardi cu secretarul Cornel Cărare. Mă așez pe scaun. Libardi întreabă: Militaru’ unde e? Da, zic, eu sunt. Nu, Damiane, militaru’ de la Baru Mare, de el întreb. Păi eu sunt! Măi Damiane, te luăm și pe tine, nu te agita. Dar îl vreau și pe militaru’ de la Baru Mare, că e bun tare. Domnu’ Libardi, eu sunt! Sunt Damian Militaru, militaru’ de la Baru Mare!”

 Familia Steaua și magia Ligii Campionilor

Ajuns după trei sezoane la Dinamo, a stat doar un an în Ștefan cel Mare și spune că problemele cu banii de la club l-au făcut să revină la Jiul de unde a fost însă imediat preluat de Steaua.

Plecarea lui Ilie Dumitrescu a deschis aducerea mea în Ghencea. Am câștigat 4 titluri de campion cu Steaua și 3 Cupe ale României, dar parcă primul titlu îmi e cel mai drag. Nu eram obișnuit cu asemenea performanță, a fost de vis. Era o familie unită la Steaua cum nu am mai întâlnit vreodată în carieră!”

La primul sezon pentru Steaua, 1994/95, debutează și în cupele europene, 4-1 cu Servette Geneva în preliminariile Ligii Campionilor. Și tot în acel sezon marchează primul gol european. Marelui Preud’homme de la Benfica, pe “Da Luz”, în grupele Ligii!

Înainte de debutul cu Servette n-am dormit toată noaptea, sincer îți spun. Eram frânt de oboseală în ziua meciului, am mai ațipit pe la prânz. Am jucat mijlocaș stânga, fiind jucător de ambele picioare. Și i-am dat pasa de gol lui Adi Ilie pentru deschiderea scorului. E, uite atunci am simțit că sunt fotbalist!”

 Episodul PSG și culisele unui gol magnific alături de Lăcătuș

Printre numele uriașe de fotbaliști pe care le-a avut adversari, stadioanele de legendă pe care a jucat în cupele europene și partidele de referință pentru fotbalul nostru, un episod asupra căruia încă se pornește uneori negura: 0-5 cu PSG, returul după 3-0 la București, preliminariile Ligii Campionilor 1997/98. În fața teoriei conspirației, cu multiplele ei variante, Damian e ferm în convingerea lui:

O să spun mereu ce am simțit și simt și acum: a fost meci curat! La cum s-a jucat, dacă 7 goluri le trebuiau pentru calificare, 7 goluri ne dădeau! Păi PSG dacă era eliminată de noi o păștea falimentul, ar fi fost un dezastru financiar, la ce situație aveau atunci. Poate nici nu mai ajungea PSG de acum! Noi am avut primă de calificare vreo 30-35.000 de dolari! Sumă uriașă! Am fi vrut, dacă am fi putut. Și acum cred că dacă Lăcătuș juca, ar fi fost altceva. Lăcătuș trăgea cu spiritul lui toată echipa!”

De altfel, Marius Lăcătuș e și fotbalistul care l-a impresionat cel mai mult pe Militaru dintre toți colegii de excepție pe care i-a avut în carieră. Și are o altă poveste minunată, legată de mare șeptar, care include golul senzațional reușit de Damian cu Fenerbahce. Era același sezon 1997/98, Cupa UEFA, retur la Istanbul după 0-0 la București:

În minutul 10, avem lovitură liberă. Eu și Lăcă lucram împreună la antrenamente diferite scheme de executare, el o mișca și eu șutam sau invers. Acum, îi zic lui Lăcă: băi, e prea departe să trag! Dar Lăcătuș era fiară și trăgea echipa după el, ți-am zis! Mi-a strigat: Dai gol mă, vino încoa, ascultă ce îți zic! Parcă mi-a dat aripi. Și am tras și am înscris! De bucurie, am alergat să sărbătoresc spre bancă dar nu mi-am dat seama că m-am dus la banca lui Fenerbahce! Au înnebunit turcii, credeau că-i iau peste picior! Când m-am trezit ce fac, am luat-o în sprint spre banca noastră”

 Ce i-a făcut lui Simeone și marele regret al carierei

Au fost dueluri directe de scris o carte pentru Damian. Ați văzut lista adversarilor din cariera lui… Dar două confruntări au devenit amintiri speciale pentru fosta glorie stelistă:

Okocha, când am jucat cu Fenerbahce, m-a terminat! Aveam sarcină să plec după el când nu aveam noi posesia. Mi-a rupt capul cu tehnica lui! Mi-o dădea printre picioare, dribla din preluare, m-a zăpăcit… În minutul 70 am cerut schimbare, am zis că am crampe. Dar cu Diego Simeone, când am întâlnit Atletico Madrid, am făcut altfel, că era alt tip de jucător. L-am luat pe sus eu, de la București, l-am băgat la o fază cu capul în reclamele de pe marginea terenului! Când am jucat la Madrid, m-a urmărit pe teren tot meciul să se răzbune și n-a putut!”

Marele regret al fotbalistului Damian Militaru rămâne faptul că nu a jucat niciun minut pentru naționala României. Da, poate părea incredibil. Dar atât de multe valori existau atunci, iar Damian e un exemplu de modestie și sinceritate:

Am fost luat de Anghel Iordănescu în lotul lărgit al României la o acțiune. Când am intrat la Săftica în sala de ședințe, am început să mă întreb ce caut acolo. Zău! Când am văzut ce jucători mari erau, ce valori… Nea Puiu ținea la mine și îi părea rău că nu am prins un minut măcar. Dar chiar nu aveai ce să faci, acesta e adevărul! Am jucat de la juniori și de la Liga 4 până la titluri de campion, Cupe, Cupa UEFA și Liga Campionilor. Doar naționala mi-a lipsit”

Aplaudat de 20.000 de adversari

Când vine vorba despre fotbalul de azi din Liga 1 și felul în care se vede el prin ochii lui Damian Militaru, din Valea Jiului, comparațiile cu fotbalul din vremea lui nu își au rostul. În primul rând pentru că e totul pare schimbat, crede Damian, iar dacă jucătorii de azi ar fi obligați la cantonamentele montane din anii aceia, toți s-ar lăsa, râde fostul mijlocaș.

Am prieteni și la CSA Steaua, și la FCSB. Și le vreau binele tuturor. Așa că vreau să meargă bine amândouă echipele. Am fost invitat pe noul Ghencea și nu am apucat să ajung, din păcate, dar o să merg sigur. Vorbesc des cu Miu și Ogăraru, spre exemplu. Din fotbalul de azi, cred că Nistor se apropie cel mai mult de stilul jucătorului care am fost. Îmi plăcea mult și Pintilii, dar nu era 100% profilul meu”

Dacă ar putea să aleagă cum să rămână pentru totdeauna în memoria suporterilor, Damian e iarăși un reper de bun-simț și realism: “Am cărat pianul, dar am și cântat la el!”

Și pentru că tribunele l-au iubit mereu, încheiem cu încă două episoade inegalabile, de data aceasta legate de afecțiunea fanilor din Vale și de cea a roș-albaștrilor:

Anamaria Prodan a ANGAJAT-O pe Corina Caciuc în Dubai. Impresara a dezvăluit TOT

Bomba bombelor! Marica, încă o lovitură după scandalul monstru cu „prosopul”: e acuzat că a...

Prin ’96 sau ’97, am jucat cu Steaua la Petroșani. La încălzire, cred că 20.000 de oameni mi-au scandat numele minute în șir. După meci, Țiți Dumitriu mi-a zis că n-a văzut în viața lui așa ceva, să fii aplaudat și iubit în asemenea mod. Până și pe Lăcătuș îl mai înjurau când jucam la Brașov sau pe Ciocoiu, la Bacău! Iar la ultimul meu meci din carieră, în tricoul Jiului după toată perioada Steaua, au venit cei din peluza stelistă la Petroșani! Să-mi cânte numele! Ce să-mi doresc mai mult din fotbal?”