Dan Petrescu, disperat să revină pe bancă: ”Aștept orice ofertă! Nu sunt sump”. Ar merge și în Liga 2, cu o condiție

Dragos Stefanescu 12.08.2021, 11:45
Dan Petrescu, disperat să revină pe bancă: ”Aștept orice ofertă! Nu sunt sump”. Ar merge și în Liga 2, cu o condiție

Dan Petrescu este unul dintre cei mai bine cotați antrenori din România. Rezultatele obținute cu echipele pe care le-a antrenat l-au propulsat pe antrenorul român la un nivel înalt. După experiența mai puțin reușită de la Kayserispor, tehnicianul român este liber de contract. Dan Petrescu este disperat să revină pe bancă exprimându-și disponibilitatea de a prelua chiar o echipă din Lia a 2-a.

Dan Petrescu este liber de contract de 5 luni

Dan Petrescu, ajuns la 53 de ani, are deja o carieră de succes în antrenorat. El a câștigat campionatul din România de 4 ori (de trei ori cu CFR Cluj și o dată cu Unirea Urziceni), devenind un garant al succesului în Liga 1. La CFR Cluj, Dan Petrescu a antrenat în două mandate: 10 iunie 2017 – 5 iunie 2018 și 22 martie 2019 – 30 noiembrie 2020. După plecarea de la Cluj. din iarna acestui an, tehnicianul a luat o pauză de o lună și jumătate. Ulterior, Petrescu a semnat cu echipa turcă Kayserispor. Aventura tehnicianului român pe banca tehnică a echipei turce a fost una extrem de scurtă. Petrescu a plecat de la Kayserispor după doar 8 meciuri. Astfel, din februarie tehnicianul este liber de contract și așteaptă propuneri care să-l convingă să revină pe banca tehnică.

Dan Petrescu, disperat să revină pe bancă

Aflat în acest moment fără angajament, Dan Petrescu a făcut câteva dezvăluiri despre revenirea sa pe banca tehnică. Tehnicianul a declarat surprinzător că nu ar refuza să preia chiar o echipă din Liga a 2-a, dacă proiectul ar fi unul cu adevărat serios.

Sunt liber de 5 luni și aștept orice ofertă. Dar nu a venit nicio ofertă. Dacă mâine vine FC Brașov, dau un exemplu, și îmi face o propunere, chiar dacă e în Liga 2, iar eu cred în proiect, mă duc.

Nu pot să stau prea mult acasă. Merg oriunde sunt dorit. Să vină oferta și vedem!

Nu sunt un antrenor scump. Sunt un om normal, care vrea performanță. Eu am făcut performanță. Eu doar am câștigat în Liga 1. Cu Urziceni, ASA Tg. Mureș și CFR Cluj”, a spus Dan Petrescu la Digi Sport. 

Înlocuitorul perfect pentru Mirel Rădoi

În cadrul unei emisiuni, Giovanni Becali a făcut referire la situația lui Dan Petrescu, aflat liber de contract. Becali îl consideră pe Petrescu înlocuitorul perfect pentru Mirel Rădoi la naționala României.

Petrescu stă atât de bine cu situația financiară, a fost la atâtea cluburi, a ajuns la o vârstă, are maturitate deplină… Eu cred că viitorul lui Dan Petrescu ar fi la echipa națională! E părerea mea.
Ar fi și o pace între Federație și Generația de Aur. Ar fi și o reparație morală și profesională. E părerea mea și nu știu dacă se va întâmpla”, a spus Giovanni Becali.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622