La 38 de ani, Adi Vasile, și-a îndeplinit visul cel mare! De astăzi,antrenorul CSM-ului este oficial și selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României. Tehnicianul a semnat un contract valabil până în 20 decembrie 2021. Adi Vasile, primele declarații după numirea ca selecționer al naționalei feminine de handbal
Prezent la conferința de presă, președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, s-a declarat liniștit de alegerea făcută la 12 ianuarie de Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal.
Lucrurile sunt puse pe un drum corect. Contractul este valabil până pe 20 decembrie anul curent şi îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris”, spune Alexandru Dedu, președintele FRH.
La rândul său, Adi Vasile spune că așteaptă acest moment de când s-a apucat de antrenorat.
Fără îndoială, este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale… Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv, acela de a ne califica la JO de la Tokyo”
Secund la naționala ”tricoloră” va fi norvegianul Bent Dahl, iar antrenorul cu portarii va rămâne Jaume Fort Mauri. În paralel, Adi Vasile va continua și ca antrenor la CSM București.