Steaua, amical tare înainte de debutul în Liga 2. Băieții lui Daniel Oprița se pregătesc intens pentru noul sezon. Chiar dacă Steaua nu are drept de promovare, roș-albaștrii vor să facă o impresie cât ami bună. Totodată, responsabilii clubului se gândesc să și construiască și o echipă pentru viitor.
De aceea, Steaua a antamat un meci de pregătire cu o fostă echipă de Liga 1. Va fi un test interesant pentru Daniel Oprița, ca să vadă nivelul actual al echipei.
Partida se va juca, miercuri, de la ora 18:00, pe terenul 5 din Complexul Ghencea. Surprinde pe toată lumea faptul că suporterii nu vor avea acces la acest meci, deși galeria sigur s-ar fi prezentat. Mai mult, acest meci are șanse mari să nu fie transmis nicăieri și suporterii roș-albaștrilor nu vor avea șansa să își vadă la lucru favoriții.
De altfel suporterii reuniți la AS 47 au ironizat secretomania cu care cei de la Steaua au abordat acest meci de pregătire. Aceștia au postat pe rețelele de socializare un mesaj adresat conducerii Clubului Armatei.
Ne cerem scuze că am stricat surpriza, dar fiind totuși fără spectatori (de ce oare ai juca așa?) ar fi ok ca meciul să fie transmis măcar de Steaua TV official. Nu, CSA București? se arată în mesajul suporterilor
Rămâne de văzut dacă cineva din conducerea clubului va reacționa la ironiile fanilor Stelei.
Fanii Stelei rămân cu bucuria de la amicalul de gală contra celor de la OFK Belgrad. Atunci ultrașii au făcut show, pentru prima dată, pe noua arenă spectaculoasă din Ghencea. A fost un show în toată legea, în tribune, dar și pe teren, unde băieții lui Oprița și-au zdrobit adversarii.
Evenimentul a fost cu atât mai special cu cât a marcat un alt moment special. Pe lângă inaugurarea stadionului Ghencea, echipa CSA Steaua a retras numărul 7. Clubul Sportiv al Armatei și-a arătat astfel respectul și dragostea față de legendara „Fiară”.
Pentru Astra, în schimb, acest amical vine într-un moment foarte prost. Echipa nu știe dacă va mai supraviețui, după retrogradarea din Liga 1. Cei mai mulți fotbaliști au părăsit formația din Giurgiu și viitorul nu este deloc unul clar. Mai ales după ce patronul echipei a primit o veste proastă. Finanțatorul echipei Astra Giurgiu și al grupului Interagro, Ioan Niculae, va rămâne în continuare închis la Penitenciarul Constanța Poarta Albă. Condamnat pe 18 februarie 2021, Ioan Niculae a primit atunci o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare