Mircea Lucescu cunoaște momentul când se va retrage din activitate. Iar acesta nu va fi în viitorul apropiat. Deși va împlini, în curând, 76 de ani, venerabilul antrenor încă mai simte dorința de a face performanță în sportul pe care îl iubește atât de tare.
De altfel, deși nimeni nu îi dădea șanse mari, antrenorul român a făcut performanțe incredibile sezonul trecut, în Ucraina. Il Luce a întrerupt seria de succese a fostei sale echipe, Sahtior. Cu un Dinamo Kiev fără investiții majore, Lucescu a luat campionatul și Cupa. Iar acum se pregătește pentru un nou sezon de foc.
Pentru Mircea Lucescu ieșirea la pensie nu reprezintă o variantă. Antrenorul român nu concepe să stea departe de fotbal. Mai ales că, în ciuda vârstei înaintate, obține în continuare performanțe importante. Conducerea celor de la Dinamo Kiev sunt încântați de rezultatele obținute de Lucescu și tocmai i-au prelungit contractul. Sub conducerea românului, Dinamo a redevenit principala forță în Ucraina. Asta chiar dacă Șahtior dispune de transferuri și de un buget mult mai mare.
De aceea, Mircea Lucescu se simte mai bine ca oricând și a explicat ce ar trebui să se întâmple ca să ia în calcul varianta retragerii din activitate.
Nu mă gândesc la acest lucru, Pentru mine vârsta nu reprezintă o piedică, nici nu iau în calcul acest fapt. Importante sunt ambiția, entuziasmul și motivația. Cât timp acestea sunt la cote înalte, atunci voi continua. Binențeles, cât va permite și starea de sănătate, a punctat Lucescu pentru publicația Blick
Chiar dacă noua generație de antrenori a adus tot felul de inovații în modul în care se pregătește un meci de fotbal, Lucescu nu se sperie. Antrenori precum Guardiola ori Klopp au revoluționat fenomenul în ultimii ani, însă veteranul crede că poate face față fără probleme.
Generațiile se schimbă, fotbalul este același. Se schimbă metode de antrenament, cum analizezi adversarii sau jucătorii, trebuie să te adaptezi la noile condiții. Dar până la urmă ce contează sunt meciurile și antrenamentele. Aici se decid rezultatele, a concluzionat Lucescu
Românul s-a întors în Ucraina, într-un campionat pe care îl știe foarte bine, dar a fost aproape de a antrena altă echipă. Pandemia a făcut ca mutarea să pice și Lucescu a fost, astfel, disponibil pentru a prelua pe Dinamo. Iar mutarea s-a dovedit câștigătoare.