Andrei Rațiu este unul dintre cei mai în formă și constanți jucători români din prezent. Acesta impresionează meci de meci la Rayo Vallecano, în elita fotbalului spaniol.
Recent, fundașul dreapta a marcat și un gol, unul de milioane, în poarta celor de la Sevilla. Datorită șutului superb pe care l-a prins, această reușită candidează la titlul de cel mai frumos gol al lunii.
Pentru premiul în cauză au mai fost nominalizate două goluri: cel al lui Sadiq Umar din duelul Osasuna – Valencia (3-3) şi cel al lui Diego Garcia din meciul Leganes – Getafe (1-0).
Andrei Raţiu face un sezon extrem de bun la Rayo, acolo unde, în campionat, a reușit două goluri şi trei pase decisive, în 26 de meciuri jucate.