Marius Șumudică e considerat de fanii lui Zamalek și de jurnaliștii de la Cairo factorul cheie pentru finalul nefericit al negocierilor cu Boupendza.
Fotbalistul gabonez a semnat cu Rapid luna trecută, dar n-a putut fi folosit până acum din cauză că Zamalek i-a contestat dreptul de joc în România. Oficialii clubului egiptean susțin că precontractul pe care l-a parafat Boupendza cu Zamalek este executoriu, astfel că jucătorul ar trebui să fie al lor. FIFA a dat undă verde pentru ca Boupendza să poată evolua pentru Rapid în acest moment, urmând ca situația să fie reevaluată în eventualitatea unui proces cu o durată mai lungă între Zamalek și jucător.
Agasat de întrebările egiptenilor, Șumudică le-a răspuns cătorva dintre ei. Celor de la publicația winwin le-a transmis un mesaj vocal în care-i anunța să-și ia gândul de la Boupendza.
„E permanent, prietene, nu temporar. Iar au început cei de la Zamalek cu temporar, temporar. Nu, e definitiv. Prietene, Boupendza este jucătorul Rapidului. S-a terminat! Halas, halas!”, a spus Șumudică, al cărui voice a venit din traficul bucureștean.
Anterior, într-o poziție exprimată pentru btolat.com, Șumudică a transmis:
„E gata, s-a terminat. FIFA a rezolvat situația. Boupendza a devenit jucătorul Rapidului. Am avut încredere în poziția jucătorului și a Rapidului. Nu greșesc niciodată. Cred că Zamalek trebuie să termine acum. Jucătorul va fi disponibil pentru a participa la următorul meci”.