Istvan Kovacs (40 de ani), unul dintre cei mai apreciați arbitri români și membru al categoriei Elite din UEFA, trece printr-o perioadă dificilă la nivel internațional.
În ciuda faptului că era considerat unul dintre cei mai valoroși „centrali” din Europa, Kovacs a fost scos din prim-planul marilor competiții europene în acest sezon. Motivul? Prestația sa controversată de la Euro 2024, care l-a nemulțumit profund pe Roberto Rosetti, șeful Comisiei de Arbitri UEFA.
În cadrul Euro 2024, Istvan Kovacs a arbitrat două meciuri, însă partida dintre Turcia și Cehia, scor 2-1, din faza grupelor, a atras atenția din cauza numărului record de cartonașe. Arbitrul român a acordat nu mai puțin de 20 de cartonașe, dintre care 18 galbene și două roșii, stabilind un record absolut în istoria turneelor finale europene.
Maniera extrem de strictă și tensionată în care Kovacs a condus acest meci a stârnit nemulțumirea oficialilor UEFA, în special a lui Roberto Rosetti. Drept consecință, Kovacs a fost trimis acasă imediat după faza grupelor, fiind exclus din delegările ulterioare ale competiției.
Decizia de a-l retrage de la Euro 2024 pare să aibă repercusiuni și în actualul sezon. În ciuda faptului că este apt din punct de vedere fizic și medical, Kovacs nu a mai fost delegat la niciun meci important în competițiile internaționale. În primele două etape ale Champions League și Nations League, românul a fost ignorat complet de forul de la Nyon.
Mai mult, Kovacs nu a primit niciun meci în play-off-ul Champions League și nu a fost delegat la primele 36 de partide din faza grupelor acestei competiții. De asemenea, a lipsit și din primele 54 de jocuri din Europa și Conference League.
În comparație cu alți arbitri din categoria Elite, Kovacs este singurul care nu a primit delegări la nivel înalt. Printre cei care au fost activi în Champions League și alte competiții europene se numără nume precum Anthony Taylor, Michael Oliver, Clement Turpin, Slavko Vincic și Danny Makkelie. În schimb, singurele partide internaționale arbitrate de Kovacs în acest sezon au fost Lille – Fenerbahce, din turul 3 preliminar al Champions League, și Molde – Elfsborg, un duel mai puțin important din play-off-ul Europa League.
Fără meciuri internaționale importante, Istvan Kovacs a ales să arbitreze în Arabia Saudită. La finalul lunii august, el a oficiat meciul dintre Al Hilal și Al Damac, scor 3-2, primind același barem financiar ca la un meci de Champions League.
Pe plan intern, Kovacs continuă să fie susținut de Kyros Vassaras, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor din România, care l-a delegat la mai multe meciuri importante din Liga 1, precum Rapid – CFR Cluj (2-2), FCSB – Farul (3-2) și Craiova – Rapid (1-1). Totuși, în ultimele etape, Vassaras l-a protejat, trimițându-l la partide mai puțin tensionate, precum UTA – Poli Iași (0-0) și Petrolul – Hermannstadt (4-1).
Chiar dacă Istvan Kovacs nu mai primește delegări internaționale de top, el continuă să fie unul dintre cei mai importanți arbitri români. Luni, Comitetul Executiv a votat lista FIFA pentru anul 2025, iar numele său apare alături de alți arbitri români precum Radu Petrescu, Marian Barbu și Horațiu Feșnic.