Primarul din Borcea, Aniel Pațurcă, e încântat de prezența echipei din comuna pe care o conduce în faza grupelor din Cupa României.
Pațurcă spune că va face eforturi pentru ca partida cu FCSB, precum și celelalte două jocuri ale Agricolei din faza grupelor, contra Petrolului și a Metalului Buzău, să se joace la Borcea. Stadionul are o capacitate de numai 800 de locuri. În cazul în care Federația și deținătorii drepturilor TV o vor cere, meciul s-ar putea muta pe o altă arenă. Cea mai probabilă variantă este Călărașiul.
„Nu aveam un adversar preferat. Noi eram cotați mai jos indiferent de adversarul pe care l-am fi întâlnit, eram în urna valorică C. Avem în grupă 4 echipe din Liga 1: Craiova, Steaua, Petrolul și Dinamo București.
Meciurile de pe teren propriu vom încerca să le organizăm acasă, dacă ne permit condițiile. Dacă meciurile vor fi televizate și ne impune Federația alte criterii, o să jucăm ori la Călărași, ori o să găsim alte soluții. Cel mai aproape este Călărașiul. Erau și băieții emoționați. Vă dați seama, joci cu campioana, joci cu FCSB-ul. Joci cu Petrolul Ploiești, cu echipe de tradiție ale fotbalului românesc. Pentru noi, o comunitate mică, înseamnă că am scris istorie în fotbalul românesc. Îi primim pe cei de la FCSB cu fotbal de calitate.
Avem un proiect de modernizare pe bază sportivă. Vom avea undeva la 3.000 de locuri cu lojă, cu locuri speciale. Terenul din comună, gazonul, arată impecabil. Credeți-mă, concurăm cu cei din Liga 1! Cine o să vină acolo, o să fie surprins. A fost chiar și Mitică Dragomir și a fost surprins de felul în care arată. Ne ocupăm de el, îi dăm uree, fosfor, îndeplinim toate procedurile de întreținere a gazonului. Nocturnă nu avem, vedem ce vom face”, a spus Pațurcă la Casa Fotbalului.